Actualitate, Politic, Stiri, Ultima Ora

Sorin Oprescu face anunțul așteptat

Sorin Oprescu s-a tot jucat în ultimul timp cu funcția pe care o ocupă. Când nu îi ieșea pasența cu ceva, când avea un capriciu nendeplinit sau pur și simplu când voia mușchiul lui anunța că lasă baltă tot și pleacă de la Primăria Capitalei.

Oprescu

Oare? Nici gând. Exercită deja al doilea mandat consecutiv și are gânduri mari pentru un al III-lea.

Surse din PSD susțin pentru stiripesurse.ro că la nivelul organizației de Capitală a avut loc o ședință foarte importantă de curând în care s-a pus și problema candidaturilor de anul viitor.

În plină ședința s-a făcut anuntul: PSD nu va pune candidat la funcția de primar general ”pentru că doctorul mai vrea o tură” – a sunat anunțul foarte bine primit de social-democrații bucureșteni care își văd astfel salvată onoarea în fața unui PNL tot mai agresiv la nivel de Capitală. Președintele PSD București și-a anunțat colegii că din acest punct de vedere totul e aranjat și mai trebuie discutate detaliile care țin de CGMB.

PS: ”Minunea” cu Vanghelie în pușcărie convine de minune PSD București care își vede răzbunate acum ultimele acțiuni ale PNL sub bagheta edilului de la 5 la Primăria Capitalei și prin sectoare. Vom reveni cu amănunte despre planul PSD pentru sectoare.

blank