Featured, Showbiz

Sore vrea să iasă din tipar: „Eu sunt cine sunt, nu cine vor alții să fiu”

Sore a făcut dezvăluiri cu privire la viața ei actuală ca artist. Aceasta a declarat că nu poate merge în pas cu restul artiștilor și că ea își dorește să fie diferită, chiar dacă nu s-a schimbat radical de când s-au terminat filmările pentru serialul „Pariu cu viața”.

Sore și-a dorit să declare faptul că este aceeași persoană și că nu s-a schimbat deloc, ba chiar că este aceeași tânără rebelă cu care s-a obișnuit toată lumea dar a avut parte în trecut și de lucruri mai puțin plăcute care au maturizat-o și au făcut-o să devină artistul care este astăzi. Actrița din Pariu cu viața este decisă că nu-și dorește să fie catalogată drept un artist de duzină.

blank

Sore a declarat că este aceeași persoană rebelă ca în serialul care a făcut-o celebră

Foto Instagram

„De obicei nu fac astfel de declarații virtual. Poate că sunt imaginea din 2011, de fată rebelă care a apărut în “Pariu cu viața”, în “Lala band” și aș vrea să știți că sunt așa. Sunt în esență aceeași persoană, dar multe lucruri s-au schimbat, anii au trecut, m-am maturizat și am găsit în mine lucruri pe care nu le cunoșteam și nu le credeam.

Și cred că cel mai important lucru pe care l-am aflat despre mine este acela că eu sunt cine știu eu că sunt, nu cine vor alții să fiu, lucru foarte important de aflat pe parcursul vieții. Dar mai ales în industria muzicală, fiind înconjurată de trenduri și imagini prefabricate. De cele mai multe ori fiind tu, este o problemă. Și vă mulțumesc pentru că mă urmăriți”, a declarat vedeta pe Instagram.

blank