Featured, Sport

Sorana Cîrstea merge mai departe, la Roland Garros. Pentru Buzărnescu şi Copil, s-a terminat

Sorana Cîrstea a obţinut luni o victorie dificilă în faţa slovenei Kaja Juvan, în prima rundă a turneului de la Roland Garros 2019, al doilea de Mare Şlem al anului, în timp ce Mihaela Buzărnescu și Marius Copil au fost eliminați. În ceea ce le privește pe Simona Halep și Irina Begu, ele au primele meciuri marți. La dublu masculin Horia Tecău și coechipierul său Jean Julien Rojer au primul meci tot marți, iar Marius Copil intră în competiția de dublu alături de Rohan Bopanna (India), fost partener al românului Florin Mergea.

Sorana Cîrstea (29 ani, 84 WTA) s-a impus luni după două ore şi 24 de minute, cu 5-7, 6-4, 7-5, în faţa unei adversare venite din postura de „lucky loser”, după retragerea neașteptată a cehoaicei Petra Kvitova, a şasea favorită. Kaja Juvan (18 ani, 131 WTA) a dat o replică foarte bună şi nu a fost departe de victorie, deşi a acuzat probleme la inghinali după primele două seturi, relatează Agerpres.

Kaja Juvan a câştigat primul ghem al meciului, contra serviciului, dar Cîrstea a revenit şi a preluat controlul, mergând cu serviciul până la 5-5, când slovena a reuşit un break, iar apoi a câştigat primul set cu 7-5. Kaja Juvan a continuat să joace mai bine şi profite de greşelile comise în serie de Cîrstea şi în setul secund, în care a avut 3-1 şi 4-2. Cîrstea a reuşit un reviriment şi a restabilit egalitatea la seturi, după patru ghemuri consecutive (6-4). În decisiv, Cîrstea a avut mai multe mingi de 3-0, dar le-a ratat şi setul s-a complicat din nou Juvan ajungând să conducă la un moment dat cu 4-2. Slovena a avut şi 5-3, dar Cîrstea a rezistat, a rămas în meci şi a reuşit să se impună cu 7-5.

Sorana Cîrstea a comis 4 duble greşeli, Juvan a făcut 7, procentajele la servicii au fost aproximativ egale, Juvan a avut mai multe mingi direct câştigătoare (40-28), dar şi mai multe erori neprovocate (39-29), la numărul total de puncte, Sorana având unul în plus (109-108).

Sorana Cîrstea, semifinalistă săptămână trecută la Nurnberg, şi-a asigurat un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să o înfrunte în turul secund pe Aliona Bolsova Zadoinov (Spania, 21 ani, 137 WTA), care a învins-o luni pe Vera Zvonareva (Rusia, 34 ani, 78 WTA) cu 6-4, 6-2.

Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Roland Garros
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă luni de rusoaica Ekaterina Alexandrova, în prima rundă a turneului de la Roland Garros 2019.

blank

Mihaela Buzărnescu (31 ani, locul 33 WTA) s-a înclinat după o oră şi 25 de minute în fața rusoaicei. Scorul final a fost 6-4, 6-4 pentru Ekaterina Alexandova (24 de ani, locul 58 WTA).

În setul de debut, Buzărnescu a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi rusoaica a întors scorul şi s-a desprins la 5-3, după două break-uri, câştigând setul cu 6-4. Mihaela Buzărnescu a avut 3-1 şi 4-2 în setul al doilea, dar apoi a pierdut patru ghemuri la rând (4-6) şi meciul.

Ekaterina Alexandrova a avut procentaje mai bune la ambele servicii, mai multe lovituri direct câştigătoare (20-13), situaţia erorilor neprovocate fiind echilibrată, 30 pentru rusoaică, 28 pentru Buzărnescu, menționează Agerpres.

blank