Showbiz, Stiri

Sonia Trifan şi-a mărit buzele.

Înainte de mult aşteptata vacanţă în Dubai, Sonia Trifan s-a pregătit intens pentru a avea un look de invidiat pe tărâmul făgăduinţei. A trecut mai întâi pe la medicul estetician, unde şi-a mărit buzele cu acid hialuronic.

Sonia Trifan a devenit un alt om de când a fost suspectă de preinfarct la începutul anului. Din cauza problemelor grave de sănătate, frumoasa blondă a fost nevoită să îşi amâne nunta care ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie.

Cu o voinţă de fier, creatoarea de modă a trecut peste toate aceste obstacole şi se pregăteşte să plece în vacanţă, dar nu înainte să-i facă o vizită medicului estetician. Zilele trecute, designerul a trecut pragul unei clinici şi a hotărât să-şi facă o mică schimbare: şi-a mărit buzele cu acid hialuronic. Procedura a fost minim invazivă, nedureroasă (s-a realizat sub anestezie locală) şi nu a necesitat internare.

„Cea mai frecventă metodă folosită pentru augmentarea temporară a buzelor este injectarea fină a unor substanţe fiziologice, cum este acidul hialuronic, care se absoarbe în aproximativ şase luni. Acidul hialuronic există în mod natural în toate organismele vii, se foloseşte în scopuri medicale şi nu presupune nici un risc de a provoca reacţii alergice.” a declarat pentru Libertatea medicul Ion Zegrea.

Nu este nici un secret faptul că buzele definesc frumuseţea unei fete, iar Sonia a înţeles faptul că un zâmbet definit de nişte buze mai pline vor fi considerate întotdeauna mai atractive şi identificate cu frumuseţea şi tinereţea!

blank