Politic, Stiri

SONDAJ INSCOP: Tandemul surpriză, câștigător la alegerile prezidențiale

Ultimul sondaj Inscop arată ce tandem președinte-premier ar fi cel mai apreciat.
Cele mai puține păreri proaste le înregistrează tandemul Victor Ponta- președinte, Mugur Isărescu- premier, 33,6% au o părere proastă.

Pe locul doi se află tandemul Crin Antonescu- președinte, Klaus Iohannis- prim-ministru, creditat cu o părere proastă de 34% din respondenți, urmat de tandemul Victor Ponta- președinte, George Maior- prim-ministru cu 35,7% respondenți care indică o părere proastă despre acest tandem.

Urmează în ordine crescătoare a opiniilor defavorabile tandemul Victor Ponta- președinte, Mircea Geoană- prim-ministru (39,7%), tandemul Victor Ponta- președinte, Liviu Dragnea- prim-ministru (42,4%), Crin Antonescu – președinte, Victor Ponta- prim-ministru (47,5%), tandemul Crin Antonescu- președinte, Traian Băsescu- prim-ministru (56,9%) și Emil Boc- președinte, Traian Băsescu- prim-ministru (58,2%).

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în perioada 1-7 mai 2014 pe un eșantion de 1056 persoane, reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

blank