Actualitate, Stiri

Sondaj de vot: Alianţa PSD-UNPR-PC va câştiga alegerile europarlamentare

tt (1)

Ultimul sondaj al Operations Research, realizat înainte de alegerile europarlamentare 2014, arată că Alianţa PSD-UNPR-PC (Partidul Social Democrat – Uniunea Naţională pentru Progresul României – Partidul Conservator) va obţine victoria la scrutinul de duminică, urmând să obţină 44% din voturile exprimate. Mai mult, percepţia de învingător a alianţei PSD-UNPR-PC este împărtăşită de aproape 80% din cei care au răspuns acestei întrebări, aflându-se la un nivel asemănător cu cel al USL din 2012.

1 2

Conform aceluiaşi sondaj, dintre cele mai importante partide de dreapta, PNL (Partidul Naţional Liberal) va obţine în jur de 15% la alegerile europarlamentare, în timp ce PMP (Partidul Mişcarea Populară) şi PDL (Partidul Democrat Liberal) se situează în jurul a 10 procente.

UDMR (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România) ar trece de pragul de 6%, în timp ce PP-DD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) şi FC (Forţa Civică) oscilează în zona de 3-4%.

Singurul independent căruia românii îi vor încredinţa un mandat de europarlamentar este Mircea Diaconu, acesta urmând a obţine 6% din voturi.

3 4

Participarea la vot s-ar situa în jurul a 30%, în timp ce procentul oamenilor care cred că în momentul de faţă România se îndreaptă într-o direcţie greşită a scăzut de la ~60 la 50%.

În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale din toamnă, percepţia a 33% dintre cei chestionaţi este că Victor Ponta va ajunge preşedintele României, la mare distanţă în urma acestuia aflându-se Crin Antonescu, 5%, Mihai Răzvan Ungureanu, 3%, sau Klaus Iohannis, 3%.

Românii au în continuare cea mai mare încredere în Raed Arafat (68%), acesta fiind urmat de Mugur Isărescu cu 50%. Victor Ponta beneficiază şi el de un nivel de încredere ridicat, 37%, mai bun decât al lui Klaus Iohannis (36%) sau Sorin Oprescu (34%).

5

Sondajul a fost realizat în perioada 21-22 mai de Operations Research, pe un eşantion de 1.111 persoane, şi are o marjă de eroare de +/- 3%.

blank