Featured, Politic

Gabriela Firea, prima în preferințele bucureștenilor pentru un nou mandat. Le mulțumește tuturor pentru încredere acordată

Actualul primar al Capitalei Gabriela Firea ocupă primul loc în preferințele bucureștenilor pentru a câștiga un nou mandat, la alegerile locale din 7 iunie 2020.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, are cea mai mare cotă de încredere pentru un nou mandat la Primăria București, fiind urmată de

https://www.facebook.com/gabifirea

Potrivit unui sondaj CURS, realizat în perioada 23 ianuarie – 6 februarie, Gabriela Firea ar avea 40 la sută din preferințele respondenților, fiind urmată de Traian Băsescu (29%) și Nicușor Dan (26%).

Pe următoarele locuri se află Nicușor Dan (26%), Rareș Bogdan (23%), Vlad Voiculescu (22%), Victor Ponta (19%) și Violeta Alexandru (6%).

Mesajul lui Firea pe Facebook

Ca răspuns la aceste rezultate, Firea a scris, pe Facebook, că mulțumește tuturor pentru încredere.

“Am rezolvat multe într-un timp scurt și știu că mai sunt multe, multe de făcut. Îmi pun zilnic toată energia la dispoziție, pentru deblocarea problemelor orașului nostru. Un oraș european, încântător, dar în care, la 30 de ani de la Revoluție, se simte lipsa investițiilor și a bunei organizări de zeci de ani. Știu că unora nu le vine să creadă, dar mi-am început real activitatea, după depunerea jurământului, constituirea echipei și câteva săptămâni de acomodare, acum 3 ani, nu acum 30 de ani! Cu multă muncă, suflet, implicare mergem înainte! Doamne-ajută!”, a scris Firea pe Facebook.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 ianuarie – 6 februarie pe un eșantion reprezentativ de 1067 de respondenți la domiciliul acestora.

Băsescu: Dacă există cineva în Opoziţie care are şanse să o bată pe Firea se numeşte Nicuşor Dan

Recent, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că Nicuşor Dan este candidatul care ar putea să o învingă pe Gabriela Firea în cursa pentru Primăria Capitalei, fiind de părere că toate partidele de dreapta ar trebui să susţină candidatura lui Dan.

“Nu au candidat liberalii, să fie foarte clar! Dacă există cineva în Opoziţie care are şanse să o bată pe Firea se numeşte Nicuşor Dan şi toţi ar trebui să ne strângem în jurul lui, şi liberali şi PMP şi USR ar trebui să mergem pe această variantă”, a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat dacă ia în calcul o nouă candidatură pentru funcţia de primar general, Traian Băsescu a răspuns că întâi vrea să rezolve litigiul cu CNSAS. El a mai spus că ”în politică nimic nu e exclus”.

De asemenea, întrebat dacă o învinge pe Firea într-o confruntare electorală pentru Primăria Capitalei, fostul preşedinte a răspuns: “O bat şi pe Firea şi pe Rareş la un loc”.

 

blank