Featured, Showbiz

Socant! Iată că există şi ipoteza crimei, în cazul Răzvan Ciobanu

Designerul Răzvan Ciobanu a murit ieri într-un accident rutier cumplit, petrecut între Săcele şi Năvodari, în județul Constanța. A fost găsit decedat lângă maşină. Autoturismul în care se afla a ieşit de pe carosabil şi a mai parcurs încă aproape un kilometru pe câmp, înainte să se oprească în copaci.

Polițiștii au stabilit că moartea creatorului de modă a fost violentă. Răzvan Ciobanu a fost proiectat prin geamul din dreapta, iar trupul său a fost găsit la câțiva metri de mașina distrusă. De asemenea el era singur în momentul producerii accidentului și nu purta centura de siguranță.

În urma cercetărilor preliminare criminaliștii au exclus, deocamdată, varianta unei sinucideri.

Răzvan Ciobanu ar fi suferit o fractură cranio-cerebrală, avea ruptură de organe și hemoragie internă. Necropsia a fost încheiată de puțin timp.

Poziția în care a fost găsit cadavrul lui Răzvan Ciobanu, dar și alte aspecte suspecte ale accidentului de mașină, îi fac pe experți să ia în calcul ipoteza unei crime.

 

„Răzvan Ciobanu a murit într-o situație critică. Sunt ceva elemente care duc către un omor. Și aici mă refer la faptul că a mers pe o distanță destul de mare, de 850 de metri în linia dreaptă, ori un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a drogului sau oboseală, consider că nu putea să meargă atâta timp cu asemenea probleme”, a declarat Marian Burlacu, vicepreședinte Sindicatul Național al Agenților de Poliție.

„Din păcate, și poziția cadavrului e foarte dificilă ca și aspect pentru că în marea majoritate a accidentelor, cadavrul se poziționa în fața autoturismului, nu în spate sau în lateral. Aici este puțină interpretare pentru că, deși nu a avut centura de siguranță, l-ar fi aruncat în fața mașinii”, a spus expertul la Antena 3.

„Din punctul meu de vedere, vă spun foarte clar că sunt imagini și indicii către un omor. Un element e faptul că a mers pe o distanță de 850 de metri fără să devieze. Al doilea, faptul că acel cadavru a fost poziționat undeva în stânga și în spatele autoturismului. Ar fi trebuit să fie poziționat în față la impactul cu copacii. Acel volan a fost blocat să meargă pe direcția înainte. Nu iau în calcul faptul că mașina putea să fie pe pilot automat”, a mai spus Burlacu.

Tragedia s-a întâmplat pe drumul ce leagă localitatea Săcele de Năvodari. Anchetatorii spun că mașina creatorului de modă a mers aproape un kilometru pe câmp, până s-a oprit în nişte copaci. O arată și imaginile surprinse la puțin timp după accident. O dâră de roți, lungă de aproximativ 700 de metri și apoi mașina distrusă, după alți 150 de metri.

Potrivit unor surse, primele teste arată că desginerul ar fi consumat droguri. În sângele lui Răzvan Ciobanu existau urme de droguri, iar creatorul de modă ar fi încercat, de asemenea, să trimită un
SMS înainte de accident.

blank