Actualitate

Şoc şi groază! Oamenii de ştiinţă avertizează

Oamenii de ştiinţă spun că lumea ştiinţifică ar trebui să fie mai atentă la corpurile cereşti despre care nu se cunoaşte mare lucru. Asta după ce s-a constatat că numărul cometelor gigantice este cu mult mai amre de cât s-a crezut iniţial şiu ar putea lovi pământul în orice clipă. Ba mai mult, există posibilitatea ca o cometă gigant să distrugă viaţa de pe Terra.  s560x316_cometa

În momentul de faţă, NASA se ocupă de ameninţările care vin din partea asteroizilor, dar  ultimile cercetări arată că atenţia trebuie îndreptată dincolo de orbita lui Jupiter, unde se găsesc cele mai multe comete gigant.

O echipa de cercetare de la Buckingham a publicat un articol ştiinţific pe această temă în revista Royal Astronomical Society. „În ultimii treizeci de ani, noi am făcut mari eforturi pentru a identifica şi analiza riscul unei coliziuni între Pământ şi un asteroid. Studiul nostru sugerează că trebuie să privim mai departe, dincolo de orbita lui Jupiter, pentru a găsi Centauri. Dacă avem dreptate, aceste comete pot reprezenta un pericol real şi este timpul să le înţelegem mai bine”, a declarat Bill Napier, de la Universitatea din Buckingham, co-autor al studiului.

În ultimele două decenii au fost descoperite sute de comete denumite „Centauri” care la origini sunt bile de gheaţă şi praf, cu o orbită instabilă care încep a fi întâlnite dincolo de Neptun. O astfel de cometă poate ajunge la dimensiuni de la 49 la 97 kilometri lăţime şi conţine mai multă masă decât toţi asteroizii care au trecut pe lângă Pământ descoperiţi până în prezent.

Totodată, oamenii de ştiinţă spun că este posibil ca o dată la 40.000 – 100.000 de ani, o cometă de tipul centaur să treacă pe lângă Pământ.

blank