Actualitate

Soarta lui Liviu Dragnea in PSD, decisa luni

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a fost condamnat vineri, în primă instanţa, la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din vara anului 2012. Acesta şi-a anunţat în aceeaşi zi demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării şi din funcţiile deţinute în PSD, dar colegii sai sustin ca nu sunt de acord cu aceasta demisie, asa ca situaţia lui Dragnea urmeaza să fie discutata luni de conducerea PSD.
 
Liviu Dragnea
 
Biroul Permanent Naţional al PSD va lua în discuţie demisia lui Liviu Dragnea în şedinţa de luni, 18 mai, dupa ce in weekend, in timpul vizitei la Tg Jiu si Craiova, Ponta a lansat semnale clare ca il apara pe colegul sau si a condamnat decizia instantei. Daca Victor Ponta a sugerat astfel ca nu este de acord cu demisia „secundului” sau de la PSD, exista si voci care susţin direct ca Dragnea nu trebuie sa plece din funcţia de preşedinte executiv al social-democraţilor.
 
Deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, cere convoacarea unui Consiliu Naţional, pentru a dezbate situaţia în care se află politica românească după condamnarea lui Liviu Dragnea.
 
„Eu îl cunosc de mulți ani pe Liviu Dragnea, îl cunosc în calitate de coleg de partid, îi știu munca de ministru la Ministerul Dezvoltării, de președinte executiv al PSD. Îl cunosc și din din punct de vedere personal ca un om deosebit. De aici, de la Hunedoara, transmitem un mesaj ferm pentru Biroul Permanent Național ca în ședința de luni 18.05.2015 să ia o măsură înțeleaptă, dacă e cazul să fie convocat un nou Consiliu Național pentru a dezbate această situație nemaiintalnită în care se află astăzi politica românească”, a declarat Laurenţiu Nistor.
 
Liderul PSD Hunedoara le-a cerut social-democraţilor un vot de încredere pentru actuala echipa de la vârful PSD: Victor Ponta şi Liviu Dragnea.
„Cred că nimeni nu se pune împotriva unei sentințe penale în momentul în care un om e condamnat pentru corupție, abuz în serviciu sau luare de mită, ca acel om să plece din funcţiile politice şi administrative. Dar, când un om este condamnat că a făcut campanie, nu putem privi atât de ușor încât să spunem că ne dorim să scăpăm de un coleg de-al nostru”, a mai spus preşedintele PSD Hunedoara, potrivit hunedoaralibera.ro. Ziua de luni se anunta a fi deci una de foc pentru cei din PSD !
blank