Life

Soarele, prieten sau duşman? Ce trebuie să faci pentru a te proteja de ultraviolete

Radiaţiile solare sunt periculoase şi sub umbrelă, iar apa, nisipul şi betonul reflectă puternic razele UV. 256655l-640x0-w-f6e2b943
 
Un studiu recent al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, lansat în cadrul campaniei „Un viitor fără pată!”, relevă că 9 din 10 români nu au fost la un control dermatologic în ultimul an, deşi peste 50 la sută dintre aceştia sunt conştienţi de faptul că aluniţele pot reprezenta un pericol pentru sănătatea pielii. Cu toate acestea, 81% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani nu îşi verifică aluniţele de pe corp, un procent la fel de ridicat – 73% – fiind înregistrat şi pentru categoria de vârstă peste 30 de ani. Totodată, deşi evoluţia aluniţelor este un semnal de alarmă, iar atunci când este vorba despre sănătatea pielii celor dragi majoritatea obişnuiesc să le explice pericolele expunerii necontrolate la soare şi importanţa folosirii cremei pentru protecţie solară, românii, în special tinerii, nu obişnuiesc să îşi protejeze pielea atunci când se expun mai mult timp la soare sau când practică sport în aer liber. 
 
Efectele expunerii prelungite la radiaţiile solare nu trebuie neglijate, avertizează George Sorin Ţiplica, şeful Secţiei de dermatologie de la Spitalul Colentina. Medicul a prezentat la la conferinţa „Un viitor fără pată” câteva măsuri simple şi eficiente de protecţie împotriva acţiunii nocive a soarelui. „Pentru a evita dezvoltarea de leziuni precanceroase ar fi bine să ne expunem 90 de minute la soare pe zi, cam cât durata unui meci de fotbal. Expunerea la soare să fie evitată în intervalul 10.00 – 15.00, ţine de latitudinea la care se găseşte ţara noastră. Apoi, ar trebui să folosim îmbrăcăminte cu ţesătură deasă, o cămaşă de bumbac cât mai des spălată devine mai fotoprotectivă, deci nu trebuie să folosim tricouri noi când stăm la soare. Să folosim pălării cu boruri mari, să folosim ţesătură care să ne acopere tegumentele, iar partea neacoperită să fi acoperită cu cremă fotoprotectoare.
 
Aceste creme sunt bine studiate, este foarte uşor să identificăm gradul de protecţie faţă de UV tip B, acestea sunt cele care induc cel mai frecvent cancerul cutanat, dar nu sunt singurele. Factor de protecţie (FPS) de 15 sau peste este considerat suficient pentru a ne proteja faţă de dezvoltarea de cancer de piele”, a spus dermatologul citat de Mediafax. Totodată, medicul a precizat că expunerea la soare trebuie făcută cu prudenţă, chiar dacă a fost aplicată crema de protecţie: „Să nu uităm de noi la soare pentru că avem cremă fotoprotecoare, pentru că aceasta ne protejează doar de radiaţia B. Mai avem şi UVA, care este cu energie mare şi induce îmbătrânirea, apar ridurile. Totodată, induce şi dezvoltarea de cancer, dar într-o mai mică măsură este adevărat. Această expunere la UVA nu poate fi uşor cuantificată. Deci este bine să alegem o cremă cu FPS peste 15 şi protecţie faţă de UVA.”George Ţiplica a precizat că crema fotoprotectivă are efect aproximativ două ore, după care este îndepărtată de transpiraţie: „Crema se aplică într-un strat consistent, un tub de 100 ml să ajungă cam o zi. Apoi crema trebuie păstrată la umbră, nu în căldură. Să fim atenţi la termenele de valabilitate după ce am deschis tubul. Dacă intrăm în apă să folosim creme care asigură protecţie şi în apă”
 
De asemenea, nu trebuie niciodată uitate elementele de protecţie simplă: îmbrăcăminte, pălărie, ochelari. „Melanomul se dezvoltă şi în globul ocular. Expunerea la umbră? UV sunt radiaţii care străbat plafonul de nori, aşa încât într-o zi cu soare sau fără, UV tot ajung în cantitate mare. Dacă stăm sub umbrelă, o să înmagazinăm UV care vin reflectate de la mare de la luciul apei şi de la nisip, şi acestea nu sunt în cantitate mică. De asemenea, cimentul, betonul reflectă foarte mult UV”, a spus dermatologul. Potrivit specialistului citat de Mediafax, cel mai frecvent cancer cutanat, la tineri, este melanomul. „În urmă cu zece ani la Colentina aveam un caz de meleonm pe an, acum avem cam unul pe lună.
 
Nu ştiu dacă vin mai des oamenii, dar cert este că se multiplică. Sunt creşteri foarte mari. Cancer cutanat reprezintăn cam 2 la sută, melenom o sutime din acesta. Cancerul cutanat este extrem de frecvent, uşor operabil, trebuie să ştim să-l detectăm la timp”, a explicat profesorul Ţiplică. La rândul ei, Daciana Toma, secretar al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a spus că oamenii la ţară ştiau să se protejeze. „La ţară, nu îmi amintesc ca ţăranul să meargă la munca câmpului fără să fi avut capul acoperit, cămaşă cu mânecă lungă. Atunci nu existau pantaloni scurţi, iar la prânz era pauză.”
blank