Iisus nu ar avea nicio șansă de a primi viză de intrare în Marea Britanie dacă s-ar lua în considerare sistemul de imigrare selectivă cu punctaj promovat de premierul Boris Johnson, este de părere arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane, potrivit rt.com.

„Fondatorul nostru Iisus Cristos nu era, bineînțeles, alb, de clasă mijlocie și britanic – cu siguranță nu ar obține viză -, decât dacă am duce lipsă în mod particular de tâmplari”, a spus, luni, arhiepiscopul, aflat la o conferință de afaceri organizată de Confederation of British Industry, potrivit Mediafax.

Comentariul ironic privind propunerea de sistem de imigrare selectivă bazată pe punctaj a stârnit râsete și aplauze în rândul publicului.

Johnson este unul dintre cei mai mari susținători ai acestui sistem, potrivit căruia persoanele care vor să migreze în Marea Britanie sunt evaluate în funcție de calificare, educație, vârstă, cunoștințele de limba engleză și alte abilități aflate la mare căutare în regat.

Sistemul este inspirat de cel australian și a fost propus inițial de Partidul Independenței (UKIP), înainte de alegerile din 2017. Ulterior, ideea a fost preluată de cabinetul Johnson, iar premierul spune că va face demersurile pentru adoptarea unui sistem de imigrare „egal” după Brexit, dacă va câștiga alegerile programate pe 12 decembrie.

Citeste si...  Ultimul exit-poll din Scoţia: 53% vor să rămână în Marea Britanie, 47% vor independenţa

Potrivit sistemul de imigrare aflat în vigoare, cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene nu au nevoie de viză pentru a lucra în Marea Britanie. În timp ce Conservatorii spun că sistemul propus va permite reducerea numărului de migranți lipsiți de pregătire profesională, laburiștii se opun adoptării acestuia.

Comentariile lui Welby au stârnit o furtună de reacții. Mulți au glumit despre faptul că Iisus sigur ar întruni criteriile, pentru că avea abilități unice, precum capacitatea de a transforma apa în vin și de a hrăni 5.000 de oameni cu cinci pâini și doi pești, de exemplu.

Alții au spus, în schimb, că Welby a înțeles greșit, pentru că, potrivit regulilor în vigoare, preoților le sunt acordate vize, cu condiția să știe limba engleză.

marea britanie , boris johnson , iisus