Featured, IT&C

Sistem de asistență post-Dezastre Majore pus la punct de o firmă românească: Este un sistem pe care îl punem gratis la dispoziție! Se pot salva mii de vieți!

România s-a aflat astă noapte sub șocul unui cutremur destul de puternic. Intensitatea a fost până la urmă fixată la 5,8 pe Scara Richter – un cutremur de intensitate mijlocie susțin specialiștii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). Au umat apoi în spațiul public și în cel virtual dezbateri intense pe marginea Sistemului RO-ALERT (conceput pentru comunicări post-cataclism care funcționează prin intermediul telefoniei mobile.

Ce s-ar întâmpla însă dacă ‘marele cutremur‘ ar lovi? La un seism puternic de peste 7 grade pe Scara Richter sistemul de telefonie clasică, internetul sau chiar și televiziunea ar avea avarii serioase (în cazul telefoniei se întâmplă acest lucru des și de Revelion, Crăciun sau Paște). Teoretic ar urma un haos de nedescris.

Un român însă vine cu soluția salvatoare. Ideea nu este de azi și nici de ieri, ci a fost prezentată de mai multă vreme, dar acum devine mai actuală ca oricând.

Ideea e una pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Compania de publicitate outdor – Phoenix Media deține în Capitală 35 de panouri stradale pe domeniu privat în principalele intersecții stradale. Pe aceste ecrane LED sunt rulate zilnic reclame și mesaje de interes public (de ex. Avertizări METEO, dezastre naturale în baza unor protocoale existente deja cu ISU București-Ilfov, cu Primăria Muncipiului București, INFP și Poliția Capitalei – de ex. Un seism așa cum a fost azi noapte

În caz de dezastru natural aceste panouri pot salva mii și mii de vieți. Cum? Fiecare panou este dotat cu o cameră de luat vederi și conține un soft care leagă totul de un dispecerat central. Dacă aceste panouri ar avea legate de ele un generator și antene pentru internet prin unde radio sau satelit, ele ar deveni autonome și ar funcționa în orice situație.

În caz de dezastru natural, automat s-ar întrerupe orice clip publicitar, ar intra un text predefinit și controlul tuturor panourilor ar fi preluat de autoritatea care gestionează dezastrul apărut (seism puternic, inundații, atentat terorist, atac chimic, nuclear…). Este bine știut că în asemenea cazuri de o importanță capitală ora de imediat după dezastru este ORA DE AUR.
blank

În acea oră prin intermediul panourilor strategic amplasate autoritatea centrală de comandă ar putea:

1.Transmite mesaje pentru populația din zonă (unde este cea mai apropiată zonă sigură, unde sunt punctele de prim-ajutor… etc. 

2.Să observe în timp real zona afectată (dacă este cazul).

Ce trebuie pentru ca acest sistem să funcționeze?

Sistemul este pus gratis la dispoziție de societatea Phoenix Media. Statul nu trebuie să facă altceva decât să conecteze aceste panouri la internet, iar firma se obligă să asigure generatoarele aferente pentru ca aceste panouri să devină autonome. Prin softul dezvoltat de specialiștii firmei, autoritatea de stat competentă va putea prelua controlul în cazul diferitelor dezastre, deservind astfel mai bine populația.

Dio Boacă, director general Phonix Media: ”Noi suntem gata să punem la dispoziția autorităților întreg sistemul. L-am dezvoltat, l-am testat și funcționează. Colaborăm deja în interesul bucureștenilor prin intermediul unor protocoale cu ISU București-Ilfov, cu Primăria Muncipiului București, INFP și Poliția Capitalei. Noi avem soluția pentru acele momente când toate celălalte tehnologii cad. Importantă este salvarea semenilor noștri și de aceea punem la dispoziția autorităților, gratuit,  soluția dezvoltată de noi.

 

blank