Sindicatele TESA din Sănătate va picheta, joi, Ministerul Sănătăţii, având revendicări legate de trecerea tuturor categoriilor de personal la grila de salarizare din 2022, de sporuri, inclusiv cel pentru pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la lupta contra COVID-19 întregului personal din spitale, medical şi nemedical, „întrucât riscul este de infectare este ridicat pentru toţi angajaţii”.

Sindicatele TESA ale uniuni sindicale arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că va picheta Ministerul Sănătăţii, joi, între orele 13-15.

„Guvernul să respecte promisiunea ca de la 1 ianuarie 2021 toate categoriile de personal să treacă la grila de salarizare din 2022 din Legea – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Trecerea personalului TESA din Sănătate în ANEXA II a legii 153/2017 – familia de funcţii bugetare SANATATE şi ASISTENTA SOCIALA, eliminându-se astfel discriminarea făcută de această lege şi implicit modificarea HG 153/2018 (regulamentul sporurilor) şi introducerea în acesta şi a personalului TESA, inclusiv a personalului TESA din spitalele de monospecialitate”, sunt unele dintre revendicările sindicaliştilor.

Printre acestea se numără şi: „acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art.7, alin.1 din Legea nr.56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la lupta contra Covid 19 întregului personal din spitale medical şi nemedical, întrucât riscul este de infectare este ridicat pentru toti angajaţii; sporurile să fie calculate la salariile actuale nu la cele din decembrie 2019”.

Totodată, sindicaliştii solicită ca în următoarele legi, ordonanţe, ordine sau alte decizii care vor fi promovate de actuala putere şi care au legatură cu personalul angajat în sistemul sanitar să se înceteze discriminarea personalului tehnic-economic administrativ şi auxiliar-sanitar şi să se aibă în vedere tratarea echitabilă a întregul personal din sănătate. medical si nemedical.

„La manifestaţie vom purta şi portretul colegei noastre de sindicat Gabriela Iliescu de la Serviciul Runos al Spitalului Judetean Braşov – care numai la 49 de ani a decedat răpusă de Covid 19”, mai scrie în comunicat.

Sindicaliştii TESA din Sănătate au anunţat, luni, că a fost înregistrat primul deces provocat de coronavirus la unul dintre salariaţii TESA, fiind vorba despre o angajată de la Biroul Runos al Spitalului Judeţean Braşov.

”Vă anunţăm cu tristeţe că Uniunea TESA a înregistrat primul deces în rândul sindicaliştilor săi în lupta cu Covid 19. Este vorba de colega noastră Gabriela Iliescu din cadrul Biroului Runos de la Spitalul Judeţean Braşov care a plecat dintre noi la doar 49 de ani, răpusă de Covid 19. A lăsat în urmă o faţă de 18 ani, o familie îndurerată. Găbiţa era membu al Sindicatului TESA din SJU BRAŞOV, afiliat Uniunii TESA”, a anunţat, luni, Uniunea TESA din Sănătate.

În prezent întregul Birou Runos de la SJU Braşov este în izolare. Şapte angajate au fost testate pozitiv cu COVID-19, însă sunt asimptomatice.

Sindicaliştii TESA atrăgeau atenţia că angajaţii din sector nu beneficiază de sporul de pandemie, situat între 55 şi 85%.


Citeste si...
Câteva motive pentru care vei iubi uleiul de măsline