Sindicaliștii din învățământ îndeamnă la prudență și responsabilitate în chestiunea redeschiderii școlilor. Se vorbește despre data de 8 februarie ca fiind sinonimă cu revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educaţie, dar totul trebuie gândit şi făcut cu mare grijă, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Într-un comunicat de presă sindicaliștii din învățământ FSLI susține că „nu trebuie să uităm de implicarea fiecărui participant la actul educaţional pentru respectarea măsurilor sanitare”.

FSLI îndeamnă la responsabilitate
„Trebuie să evităm pe cât posibil apariţia unor noi focare, aşa cum s-a întâmplat în cazul Şcolii 28 din Capitală, şi să avem grijă de colegii şi elevii care au boli cronice şi care sunt vulnerabili în faţa contaminării cu noul coronavirus”, se arată în comunicat.

Prin urmare, pentru protecţia directă a angajaţilor din învăţământ şi a elevilor şi indirectă a familiilor acestora, FSLI solicită: asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară; instruirea corectă a personalului care se ocupă de curăţenia unităţilor de învăţământ; vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin; gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar şi introducerea orelor remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor, dar şi a personalului didactic.

Ce rol au părinții în redeschiderea școlilor
Totodată, sindicaliștii din învățământ mai cer stabilirea unei linii suport în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor la clasă și regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare; acordarea unei atenţii deosebite în clasele cu învăţământ simultan, în ceea ce priveşte recuperarea materiei din perioada şcolii online.

Nu în ultimul rând, susţinerea consilierilor şcolari în acordarea sprijinului necesar elevilor şi cadrelor didactice pentru reacomodarea în şcoli, dar şi în procesul de predare/învăţare care va aduce o perioadă cu mult stres este un alt punct asupra căruia insistă FSLI.

„Este necesară redeschiderea şcolilor, respectând cu stricteţe regulile impuse. Trebuie responsabilitate din partea conducerilor unităţilor de învăţământ, a cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor. Subliniem că rolul părinţilor este foarte important dacă se deschid şcolile, având în vedere că este aproape imposibil ca unitatea de învăţământ să facă acea triere a elevilor la începerea cursurilor. Din cauza lipsei de personal, misiunea aceasta revine părinţilor, care pot observa la copiii lor dacă au probleme sau nu şi, dacă le au, să nu-i trimită la şcoală”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.


Citeste si...
Iohannis, despre huiduielile de la Iași: În România avem o democraţie tânăra vie