Sport, Stiri

SIMONA HALEP, victorie lejeră în primul tur la AUSTRALIAN OPEN

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportiva italiană Karin Knapp, locul 50 WTA, în manşa întâi a turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului.

blank

Simona Halep a debutat cu succes la Australian Open. Partida, desfăşurată pe arena principală a complexului din Melbourne, Rod Laver, a durat o oră şi 28 minute.

Prin succesul de luni, Simona Halep şi-a asigurat 70 de puncte WTA şi un premiu în valoare de 60.000 de dolari (42.700 de euro). „A fost ceva presiune pe mine la primul meci. E mai greu să fii relaxată când vezi așa de multă lume pe arena centrală. Sînt bucuroasă că am cîștigat!”, declarat Simona Halep la sfîrșitul partidei.

La ediţia precedentă, Simona Halep a atins faza sferturilor de finală.

Simona Halep o va întâlni pe Jarmila Gajdosova în turul doi al Australian Open

Jucătoarea australiană de tenis Jarmila Gajdosova, locul 62 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, pe Alexandra Dulgheru, locul 87 WTA, într-o oră şi 28 de minute, calificându-se în turul doi al Australian Open, fază în care va întâlni o altă româncă, pe Simona Halep, locul 3 WTA.

Pentru participarea pe tabloul principal al turneului de la Melbourne, Dulgheru va primi 10 puncte şi 34.500 de dolari australieni (aproximativ 24.500 de euro).

Simona Halep, 23 de ani, şi Gajdosova, 27 de ani, fostă numărul 25 mondial în 2011, nu s-au mai întâlnit până în prezent. Născută la Bratislava, Gajdosova s-a calificat în premieră în turul doi al Australian Open.

blank