Featured, Sport

Simona Halep – Venus Williams 6-2, 6-2, la Rogers Cup. Românca s-a calificat în sferturi

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup, după ce a învins-o, vineri (joi, la Montreal), cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Venus Williams, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 13.

Ambele jucătoare au fost nevoite să dispute două partide joi, din cauza programului perturbat de ploaie din ziua anterioară.

Cu ceva mai mult de cinci ore înainte, Simona Halep a trecut, în optimi, cu scorul de 7-6 (9), 4-6, 7-5, de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 28 WTA, după un meci de trei ore şi şapte minute, dintre care două ore şi jumătate joi.

În sferturile Rogers Cup, Simona Halep va evolua, vineri (sâmbătă, nu înainte de ora 01.30, ora României), cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA. Halep conduce cu 4-1 în întâlnirile directe cu Garcia.

Anul trecut, Halep a jucat în semifinale la Rogers Cup, când competiţia s-a disputat la Toronto. Ea a câştigat ediţia din 2016 a acestui turneu, tot la Montreal.

blank