Sport, Stiri

SIMONA HALEP-SERENA WILLIAMS 3-6, 0-6 în finala TURNEULUI CAMPIOANELOR.

Simona Halep a pierdut finala Turneului Campioanelor de la Singapore, 3-6, 0-6 cu Serena Williams. După acest turneu, Simona Halep a urcat pe locul 3 WTA.

hhalep_16523800

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS. Simona Halep şi Serena Williams s-au mai întâlnit de patru ori până acum. Simona Halep a obţinut prima victorie din carieră în disputa cu Serena Williams chiar la Turneul Campioanelor. În Grupa Roşie, partida SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS s-a terminat 6-0, 6-2.

Meciul SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS de la Singapore, din finala Turneului Campioanelor, poate fi urmărit LIVE VIDEO la DIGI SPORT şi DOLCE SPORT. Pentru calificarea în finală, Halep şi-a asigurat 890 de puncte WTA şi un cec în valoare de 971.000 de dolari.

SIMONA HALEP s-a calificat în finala Turneului Campioanelor după ce a trecut, sâmbătă, în semifinale, de Agneiszka Radwanska, scor 6-2, 6-2. În Grupa Roşie, Simona Halep a terminat pe locul 1. Simona Halep a trecut de Eugenie Bouchard cu 6-2, 6-3 şi de Serena Williams cu 6-0, 6-2, dar a pierdut cu Ana Ivanovic, 6-7, 6-3, 3-6.

SERENA WILLIAMS a ajuns în ultimul act la Singapore după ce a învins-o, în semifinale, tot sâmbătă, pe Caroline Wozniacki, scor 2-6, 6-3, 7-6. În Grupa Roşie, Serena Williams a terminat pe locul 2. A învins-o cu 6-4, 6-4 pe Ana Ivanovic şi cu 6-1, 6-1 pe Eugenie Bouchard, dar a pierdut, 0-6, 2-6, cu Simona Halep.

SIMONA HALEP a declarat, sâmbătă, după ce a dispus în semifinala Turneului Campioanelor de la Singapore de Agnieszka Radwanska, că a făcut meciul perfect.

„Sunt foarte încântată să fiu în finală, pentru că nu mă aşteptam la acest lucru. În fiecare zi am încercat să îmi fac treaba cât mai bine, să joc cel mai bun tenis al meu. Cred că astăzi a fost meciul perfect mine. Ea este o jucătoare mare şi vreau să o felicit pentru calificarea în semifinale. Vreau să mulţumesc tuturor care au venit să ne susţină şi mă simt incredibil acum”, a spus Simona Halep.

„Ştiam că trebuie să alerg mult, că ea aleargă foarte bine. Voiam doar să joc foarte repede, să termin punctele cât pot de repede şi să lovesc din interiorul terenului. Am încercat să fiu agresivă, serviciul m-a ajutat şi cred că totul a mers foarte bine astăzi şi vreau să mă bucur de cel mai bun tenis al meu din această săptămână”, a mai spus SIMONA HALEP.

SERENA WILLIAMS nu a uitat umilința trăită miercuri în meciul din grupă cu Simona Halep și a făcut o declarație incredibilă: a spus că își propune să câștige măcar trei game-uri în ultimul act de la Singapore.

„Va fi frumos să joc din nou cu Simona Halep. Obiectivul meu va fi să câştig macar trei game-uri de data asta”, a spus Serena Williams.

„Voi lua lucrurile treptat. Sper să-mi păstrez serviciul, asta ar fi bine. Peste asta, ar fi să fac un break. Deci, o să am obiective mici la început. Și o să văd unde voi putea ajunge în acest fel”, a mai spus SERENA WILLIAMS.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS este un meci de un milion de dolari. Simona Halep şi-a asigurat prin calificarea în finală un cec de 971.000 de dolari. Dacă va câştiga turneul, Simona Halep va încasa 2,047 milioane de dolari, cel mai mare premiu din întreaga ei carieră.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, finala Turneului Campioanelor de la Singapore, se joacă, duminică, de la ora 13. Digi Sport şi Dolce Sport vor transmite LIVE VIDEO meciul SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS.

Simona Halep a câştigat în carieră opt turnee, dintre care două în acest an (Doha şi Bucureşti) şi a mai disputat finale la Madrid şi Roland Garros şi o semifinală la Wimbledon. Sportiva originară din Constanţa a câştigat din tenis peste 6 milioane de dolari, dintre care peste patru milioane în acest an.

În acest an, Serena Williams a câştigat şase turnee (Brisbane, Miami, Roma, Stanford, Cincinnati şi US Open), dintr-un total de 63. În carieră, Williams a câştigat din turneele la care a participat puţin peste 61 de milioane de dolari.

Simona Halep şi Serena Williams se vor întâlni, duminică, pentru a doua oară la ediţia din acest an a Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce ambele au reuşit să câştige semifinalele în care au fost angrenate.

În prima semifinală, Williams a dispus cu scorul de 2-6, 6-3, 7-6 (8/6), de jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA, iar Halep a învins-o cu 6-2, 6-2, pe Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA).

Cele două sportive s-au mai întâlnit în faza grupelor, miercuri, când Halep s-a impus cu scorul de 6-0, 6-2.

Până la începutul turneului, cele două mai jucaseră de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari.

blank