Featured, Sport

Simona Halep, poză de colectie. Tenismena s-a fotografiat cu fotbalistul Ronaldo

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) s-a pozat cu legendarul Ronaldo Nazario, la Madrid, după ce a disputat două jocuri într-o singură zi. Românca a urcat poza pe Instagram, iar aprecierile au venit în valuri, relatează Mediafax.

Alături de poză, Halep a scris: „Il Fenomeno”. După doar zece minute de la postare, fotografia a adunat aproape 5.000 de aprecieri.

blank

Simona Halep a obţinut o victorie facilă, dar spectaculoasă, în faţa slovacei Viktoria Kuzmova (20 de ani, 46 WTA), scor 6-0, 6-0, după doar 45 de minute, în optimile de finală de la WTA Madrid. Pentru Halep urmează duelul cu Ashleigh Barty (locul 9 WTA), care va avea loc joi. Victoria-fulger a Simonei Halep împotriva Kuzmovei e întărită de cifrele partidei. Sportiva din Constanţa a început tare sezonul pe zgură. Este cea de-a doua victorie cu 6-0, 6-0 din cariera Simonei Halep, iar ambele victorii zdrobitoare au venit pe zgură. Prima dată s-a întâmplat în finala turneului de la Bucureşti, în 2016, atunci când campioana noastră a spulberat-o pe Anastasia Sevastova, fără să piardă vreun game.

blank