Sport, Stiri

Simona Halep n-a mai rezistat după EŞECUL de la US Open şi a răbufnit.

Simona Halep a pierdut în fața Mirjanei Lucic-Baroni, scor 6-7, 2-6.Românca a declarat, după înfrângerea din turul trei de la US Open, că nu se va lăsa demoralizată şi va continua să aibă încredere în ea, subliniind că are multe de învăţat din acest eşec.

simi1_48894600

„Nu ştiu cine s-a aşteptat şi nu s-a aşteptat, poate mulţi oameni s-au aşteptat să câştig acest turneu, dar nu sunt robot, sunt un om normal. Multe jucătoare pot să mă bată pentru că şi ele muncesc zilnic, aşa că nu mi-am pierdut îmcrederea în mine, am avut rezultate bune anul acesta, am încredere să merg mai departe şi totuşi să nu uit că sunt numărul doi mondial şi că am ajuns aici prin muncă. Am încredere în mine şi acest meci nu mă va demoraliza, dar o să învăţ din el mai multe lucruri”, a declarat Halep, conform Mediafax.

Întrebată dacă a studiat jocul adversarei sale înainte de meci împreuna cu echipa tehnică, ea a raspuns: „Eu nu obişnuiesc să merg să mă uit la meciuri, pentru că este obositor pentru un jucător să stea să se uite la alte meciuri, dar am discutat înainte de meci, eu o ştiam pe adversara mea cum joacă, este puternică, loveşte mingea din toate direcţiile, a avut încredere astăzi, i-a mers jocul mai ales după ce a revenit de la 5-2, a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Astăzi a fost mai bună ca mine”.

„Am inceput jocul destul de bine. Aveam 5 la 2 şi doua mingi de set. Am început agresiv, am jucat bine. Însă după aceea ea şi-a revenit destul de bine. Nu am putut să lovesc mingea lung. Jocul meu a continuat să fie prea scurt. Dar s-a intamplat şi aşa a fost. Mi-am pierdut şi buna dispoziţie, deoarece când pierzi un set de la 5-2 iţi pierzi un pic de încredere. Am incercat tot ce am putut”, a adăugat Halep, care a precizat că următorul turneu la care va participa va fi cel din China.

blank