Actualitate, Stiri, Ultima Ora

SIMONA HALEP – Maria Şarapova 4-5, FINALA ROLAND GARROS LIVE. Break pentru Simona, setul poate intra în prelungiri

HHH

SIMONA HALEP. Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA.

Simona Halep – Maria Şarapova, finala Roland Garros 2014, este LIVE pe Eurosport şi LIVE text pe gândul, sâmbătă după-amiază, începând cu ora 16.

SIMONA HALEP, acelaşi rezultat ca în finala de dublu de la junioare?

17.04 Game cu emoţii, pe final de set, Sharapova lasă impresia că nu face faţă presiunii şi îi oferă două şanse de break Simonei. Prima şansă ratată, dar vine şi break-ul

17.00 Un game care a ţinut puţin peste un minut, câştigat de Halep la zero

16.57 Game inteligent făcut de Sharapova, care a aşteptat greşeala Simonei, a avut şi noroc la o minge în mijlocul game-ului şi a ajuns repede la 5-2

16.54 Simona nu mai serveşte la fel de bine dar joacă inteligent şi pe cel de-al doilea serviciu. La fileu, însă, este total neinspirată, Sharapova o lobează inteligent şi în câteva secunde reuşeşte break-ul

16.49 O nouă minge superb jucată de Simona a ajutat-o să egaleze la 40, apoi o dublă greşeală a rusoaicei i-a oferit Simonei o nouă şansă de break, pe care Sharapova o salvează cu o dreaptă scurtă, trimisă într-un unghi incredibil. Apoi un rever sec în lung de linie îi oferă avantaj, dar îl pierde repede pentru că mingea trimisă de Simona prinde tuşa şi trece pe sub racheta rusoaicei. Simona alunecă la o minge destul des scurtă a rusoaicei, este avantaj care face game-ul după ce reverul Simonei iese o palmă din teren. După 35 de minute avem doar cinci game-uri jucate

16.38 As pentru Simona în primul punct al celui de-al patrulea game, dar, imediat, vine o dublă greşeală. Avem apoi un schimb extrem de spectaculos câştigat de Simona, dar şi unul la fel de spectaculos, câştigat de Sharapova. Şi vine şi prima şansă de break pentru Sharapova. Simona nu-i dă nici o şansă, o salvează, dar mai vine una. Formidabil şi acest punct, încheiat cu un forehand plat, puternic, care a îngenuncheat-o pe rusoaica. Dar Simona este neinsipirată, pune o scurtă înaltă iar Maria o „execută”. Serviciul foarte bun o mai salvează o dată pe Halep dar Maria are a patra şansă de break. Şi break-ul vine

16.28 Se joacă foarte dur, cu lovituri puternice, Simona a avut ocazia să-şi creeze alte şanse de break dar a fost neinsipirată. Este game pentru Maria

16.24 Foarte important pentru istoria acestui joc este serviciul Simonei. Până acum a servit foarte bine pe primul serviciu, dar când a fost nevoită să joace pe a doua minge a avut probleme. Simona are o şansă de 2-0 dar Sharapova găseşte un unghi incredibil şi împinge game-ul în prelungiri. Un rever în lung de linie fabulos şi un serviciu foarte bun duc scorul la 2-0

16.19 Sharapova este cea care serveşte prima. Multă emoţie în jocul celor două şi se joacă mult de pe fundul terenului. Rusoaica nu are prea multă răbdare şi Simona profită. A ajuns repede la 30-15, dar a greşit uşor la o minge din mijlocul terenului, apoi a greşit şi un rever în lung de linie. O dublă greşeală a rusoaicei şi o lovitură cu reverul prea lungă i-au oferit o şansă de break. Şi BREAK pentru Halep

16.03 Cele două jucătoare au intrat pe teren. În aproximativ 5 minute începe finala pe care o aşteptăm de peste trei decenii

Jucătoarea Ioana Ducu a declarat, sâmbătă, după ce a câştigat alături de Loredana Roşca proba de dublu junioare de la Roland Garros, că speră ca şi Simona Halep, care va juca de la ora 16.00 finala de simplu senioare, să fie învingătoare, informează dolce-sport.ro.

„E foarte bine că ne-am completat şi ne-am înţeles. Nu prea mai avem loc de trofee, dar e munca noastră şi ne facem loc. Sperăm că şi Simona va avea acelaşi rezultat ca şi noi. Suntem foarte mândre. Cred în Simona. Presiunea ar trebui să fie la Şarapova, că a bătut la Madrid. O să încep să joc la senioare şi am încheiat foarte frumos junioratul”, a spus Ioana Ducu.

Loredana Roşca speră ca anul viitor să joace calificările la senioare la Roland Garros. „În super tie-break, când am revenit, a fost momentul cheie. A fost bine că ne-am ţinut tare în tie-break. La anul sperăm să jucăm şi noi calificări aici, la Roland Garros, la senioare. E un ajutor pentru noi să vedem românce cum joacă în turneele mari”, a afirmat ea.

Jucătoarele Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca au câştigat, sâmbătă, proba de dublu junioare din cadrul turneului de la Roland Garros, informează AFP. Ducu şi Roşca au învins în finală, cu scorul de 6-1, 5-7, 11-9, după o oră şi opt minute de joc, perechea Catherine Cartan Bellis / Marketa Vondrusova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 7.

SIMONA HALEP. Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA. Finala va fi transmisă de gândul aici, în format LIVE TEXT, începând cu ora 16, şi rezultatul ei va fi comentat imediat la cald într-o ediţie specială Gândul Live-Prosport de editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu, alături de jurnaliştii Costin Ştucan de la ProSport şi Diana Marcu de la Gândul. CTP i-a recomandat Simonei să se concentreze şi să stea departe de presă, relatând un episod neplăcut, pe care îl puteţi citi mai jos. De asemenea, fostul fotbalist Basarab Panduru s-a arătat foarte deranjat de politicienii care „iau caimacul”, afişându-se pe lângă Simona Halep: „Să stea acasă în banca lor!”

Finala feminină a turneului de tenis Roland Garros, în care se vor întâlni, sâmbătă după-amiază, românca Simona Halep şi rusoaica Maria Şarapova, va putea fi urmărită în direct la Bucureşti, gratuit, pe ecranul cinematografului în aer liber din parcul Herăstrău, potrivit Primăriei Capitalei.

Accesul la cinematograful CineParK – amenajat în Herăstrău de Primăria Capitalei, prin CreArt – se face prin intrarea Charles de Gaulle.

Ecranul pe care va putea fi văzută finala are 20 de metri pătraţi, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

„Astfel, sâmbătă, începand cu ora 16.00, in cadrul CineParK, toţi bucureştenii vor putea urmări pe un ecran de mari dimensiuni meciul anului, finala de la Roland Garros”, a mai arătat municipalitatea.

LIVE Blog. Finala de la Roland Garros, avatajele Simonei Halep şi ale Mariei Şarapova, mesaje de susţinere:

Victoria care anunţă victoria: tenismenele Ioana Ducu şi Ioana Roşca au câştigat finala Roland Garros la dublu, la junioare, cu doar câteva ore înainte de FINALA ROLAND GARROS dintre SIMONA HALEP şi Maria Sharapova. „E foarte bine că ne-am completat şi ne-am înţeles. Nu prea mai avem loc de trofee, dar e munca noastră şi ne facem loc. Sperăm că şi Simona va avea acelaşi rezultat ca şi noi. Suntem foarte mândre. Cred în Simona. Presiunea ar trebui să fie la Şarapova, că a bătut la Madrid. O să încep să joc la senioare şi am încheiat foarte frumos junioratul”, a spus Ioana Ducu.

Ducu şi Roşca s-au impus în trei seturi, 6-1, 5-7, 11-9, în faţa cuplului format din americanca Catherine Bellis şi cehoaica Marketa Vondrousova.

Trebuie precizat că, în timp ce Ioana Ducu are 18 ani şi Ioana Roşca are 17 ani, adversarele lor au numai 14, respectiv 15 ani.

SIMONA HALEP, văzută drept câştigătoare de fosta mare jucătoare Marion Bartoli, dacă Sharapova începe prost meciul

Fosta jucătoare Marion Bartoli a declarat că Maria Şarapova are şanse mai mari să câştige turneul de la Roland Garros, dar dacă sportiva rusă va începe finala la fel de slab ca precedentele trei meciuri, cea care se va impune va fi Simona Halep, informează express.co.uk.

„Simona a câştigat şase meciuri şi nu a pierdut niciun set, deci este într-o formă extraordinar de bună. Experienţa Mariei o va favoriza puţin, dar ea are probleme atunci când adversara preia controlul devreme, cum pot Serena (Williams) şi Azarenka. Când are timp să intre în ritm şi să îşi facă jocul, Maria Şarapova preia controlul şi este foarte periculoasă. Dacă Maria va începe prost, ca în ultimele trei meciuri, Simona va câştiga. Însă Maria a jucat foarte bine în al treilea set cu Eugenie Bouchard şi poate fi în aceeaşi formă. Consider că Maria are şanse mai mari să câştige”, a spus Bartoli.

Marion Bartoli a câştigat turneul de la Wimbledon în 2013. Bartoli şi-a anunţat retragerea din activitate la 15 august 2013, la scurt timp după ce a fost învinsă de chiar de Simona Halep, în turul doi al turneului de la Cincinnati.

SIMONA HALEP poate deveni a patra jucătoare care câştigă la Roland Garros atât la juniori cât şi la seniori

Jucătoarea Simona Halep poate deveni, sâmbătă, după finala cu Maria Şarapova, a patra jucătoare care câştigă turneul de la Roland Garros atât ca junioare, cât şi ca profesionistă, informează marca.com.

În 2008, Simona Halep a câştigat proba feminină de simplu-juniori de la Roland Garros, după o finală pe care a disputat-o cu o altă jucătoare din România, Elena Bogdan (scor 6-4, 6-7, 6-2).

Sâmbătă, Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, evoluează pentru prima dată într-o finală de Grand Slam ca profesionistă, tot pe zgura pariziană. Adversara ei este Maria Şarapova din Rusia, locul 7 WTA şi cap de seri numărul 8. Până în prezent, şase campioane la juniori au ajuns şi în finala de seniori, la French Open. Trei dintre ele au reuşit să intre în posesia ambelor titluri: Mima Jausovec (Iugoslavia, 1973 – 1977), Jennifer Capriati (SUA, 1989 – 2001) şi Justine Henin (Belgia, 1997 – 2003, 2005, 2006, 2007).

Alte trei sportive au pierdut finala ca profesioniste: Renata Tomanova (Cehoslovacia, 1972 – 1976), Nataşa Zvereva (Rusia, 1987 – 1988) şi Martina Hingis (Elveţia 1993, 1994 – 1997, 1999).

Panduru, supărat pe politicienii care „iau caimacul”, afişându-se pe lângă Simona Halep: „Să stea acasă în banca lor!”

Fostul fotbalist Basarab Panduru este deranjat de faptul că, după ascensiunea fulminantă a SIMONEI HALEP din ultima perioadă, tot mai mulţi politicieni caută să îşi asocieze imaginea cu ea.

”Acum vin alţii să ia caimacul. Păi da, aşa se întâmplă mereu. Când era mică, n-a întrebat-o nimeni dacă are nevoie de ceva. A făcut cineva ceva pentru ea? Nimeni. Acum, victorie! Să ne punem steagul în jurul nostru, hai, România! Ştiţi care e problema? Câţi părinţi oare au rămas fără bani ducând copiii la un anumit nivel, după care n-au mai putut să facă pasul spre marea performanţă şi au rămas fără niciun leu? Avem 4-5 jucătoare bune, dar mii de jucători şi jucătoare care au pierdut banii. Pe ăia nu-i întreabă nimeni nimic, aşa că stai în banca ta, că n-ai făcut nimic pentru Halep. În afară de părinţii ei, n-a făcut nimeni nimic pentru ea”, a declarat Basarab Panduru la o televiziune de sport.

De la campion la campioană: Mesajul lui Lucian Bute pentru Simona Halep

Marele campion român la box Lucian Bute este ultimul din lunga galerie de sportivi români care şi-au declarat susţinerea pentru Simona Halep. După fotbalişti, baschetbalişti, gimnaste sau handbalişti, Bute a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj: „Sunt mândru de #SimonaHalep …..îi ţin pumnii pentru Victorie în finala de sâmbătă la #RolandGarros…Hai #Romania”.

CTP, despre un „idiot”: „Ce să facă şi el! O întreabă de sâni”. Popescu îi recomandă Simonei să stea departe de presă, inclusiv de cea străină

Editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu a comentat, joi seară, la cald meciul Simonei Halep cu Andrea Petkovici, într-o ediţie specială Gândul LIVE. Dincolo de prestaţia remarcabilă a tenismenei românce, prima care ajunge în finala de la Roland Garros în mai bine de trei decenii, CTP a vorbit şi despre gafele presei, atât din România, cât şi de peste Ocean, la adresa lui Halep. Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri întrebarea unui jurnalist, în cadrul unei conferinţe de presă, pe tema operaţiei de micşorare a sânilor la care a fist supusă tenismena: „Unul zice ‘Simona Halep stătea înfăşurată într-un hanorac gri, pe canapeaua din holul jucătorilor, ca un copil de colegiu ca să intre la oră. Nu arăta ca numărul patru mondial. Cred că va câştiga Petkovici’ – comentariu de Tennis Magazine, nu de nu ştiu ce tabloid! Un alt idiot, la conferinţa de presă, ce să facă şi el! O întreabă de sâni, iar Simona – şi asta spune multe – nu l-a întrebat de genitorii lui nimic. I-a spus doar atât – calmă: ‘nu vreau să discut despre acest subiect. Despre tenis răspund la orice întrebare, aceasta este o chestiune personală’. Eu probabil că nu vreţi să ştiţi ce i-aş fi răspuns acestui individ dacă m-aş fi aflat acolo”.

Virginia Ruzici: SIMONA HALEP ne va surpinde jucând cel mai bun tenis din carieră

Singura câştigătoare din România a unui turneu de Grand Slam, Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, a declarat că sportiva din Constanţa va surpinde pe toată lumea, jucând cel mai bun tenis din carieră, în finala de la Roland Garros, în faţa Mariei Şarapova, favorită în opinia ei.
„Şarapova, care are o experienţă deosebită, care a câştigat deja patru titluri de Grand Slam, pe hârtie, este favorita acestui turneu, deşi Simona este cap de serie numărul patru. Însă eu cred că Simona va juca cel mai bun tenis al carierei şi ne va surprinde”, a afirmat Ruzici, pentru Dolce Sport.

Ea crede că Halep este avantajată de faptul că a mai întâlnit-o recent pe Şarapova, în finala turneului de la Madrid, deoarece a putut să-i cunoască jocul sportivei din Rusia, chiar dacă a pierdut în faţa ei. „Cred că finala pierdută la Madrid îi va folosi, şi-a dat seama că este foarte aproape, a câştigat primul set cu 6-1 în faţa Şarapovei, este bine că a avut ocazia să o întâlnească într-un moment foarte important, într-un turneu foarte important şi sunt sigură că ea va da totul, va fi mai proaspătă decât Şarapova şi are şansele ei”, a spus spus fosta jucătoare, care are în palmares un titlu (1978) şi o finală la Roland Garros (1980).

Virginia Ruzici mai spune că Simona Halep îşi doreşte foarte mult să câştige partida de sâmbătă, care i-ar aduce în palmares un trofeu mult râvnit de toţi jucătorii de tenis din România. „Simona este impresionantă. Deja de la începutul turneului a putut gestiona o anumită nervozitate şi îşi doreşte mult acest turneu, este visul ei şi iat-o ajunsă în finală câştigând fiecare meci în două seturi. Au trebuit mulţi ani (n.r – ca o româncă să ajungă în finală la Roland Garros), dar ştiam că într-o zi se va întâmpla. Pentur mine a fost deosebit, un moment extraordinar şi eu îmi doream acelaşi lucru ca Simona. Câştigarea Roland Garros-ului, pentru noi românii, este lucrul cel mai important în carieră pentru că am crescut pe zgură. Deşi Simona joacă foarte bine şi pe celelalte suprafeţe, zgura este supafaţa ei favorită şi acesta este turneul pe care şi-l doreşte în primul rând”, a adăugat ea.

Ruzici explică faptul că a ales să fie managerul Simonei Halep după ce a văzut-o jucând şi câştigând finala probei feminine de simplu-juniori de la Roland Garros. „Am ales să fiu managerul ei pentru că m-a impresionat acum şase ani, când a câştigat Roland Garros la juniori, am văzut în ea un potenţial deosebit, mi-a plăcut în primul rând talentul ei, calităţile ei fizice naturale şi faptul că are un tenis atipic faţă de celalte jucătoare, curentul actual fiind un stil de joc bazat mai mult pe forţă”, a precizat Virginia Ruzici.

SIMONA HALEP: Am energia necesară ca să pot juca o finală

Jucătoarea Simona Halep a declarat, vienri, cu o zi înaintea finalei de la Roland Garros, că s-a recuperat bine după semifinala cu Andrea Petkovici şi are energia necesară pentru a disputa ultimul act al turneului, împotriva rusoaicei Mariei Şarapova, informează www.prosport.ro.

„Astăzi am altfel de emoţii. Sunt mult mai liniştită. Încerc să-mi liniştesc starea şi să mă bucur de ceea ce am realizat. Este dificil, întrucât o finală de Grand Slam este ceva nou pentru mine, dar şi o performanţă incredibilă. Sper să fie un început, să am mai multe evenimente de acest gen. Momentan mă simt bine, sunt bucuroasă, fericită. Am şi energia necesară ca să pot juca sâmbătă o finală”, a declarat Simona Halep.

Ea se bucură de susţinerea pe care o primeşte din partea românilor şi spune că de abia aşteaptă să se întoarcă în ţară. „Va fi un eveniment important pentru ţara noastră, pentru mine, mă bucur că am aşa mulţi susţinători. Abia aştept să ajung în ţară, să mă întâlnesc cu apropiaţii mei, cei care au rămas acasă, rudele. Este un sentiment deosebit, chiar nu prea am cuvinte să descriu starea care o am, sper să mă pot linişti, să redevin fata aceea normală, care am fost şi până acum. Nu vreau să schimb nimic la mine, nu vreau să schimb nimic la stilul meu de viaţă, vreau să-mi păstrez starea pozitivă care o am tot timpul, să fiu relaxată”, a afirmat Halep.

SIMONA HALEP – tinereţea, Maria Sharapova – experienţa

Experienţa în faţa tinereţii, aşa se prezintă finala feminină de la Roland Garros de sâmbătă, între starul rus Maria Şarapova şi tânăra româncă Simona Halep, avidă de succes, se arată în materialul agenţiei France Presse înaintea ultimului act de la Paris.

Şarapova, 27 de ani, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Titrată în 2012, finalistă a treia oară consecutiv, „Ţarina” este o mare vedetă atât pe teren cât şi în afara lui.

Ea face parte din cele şapte jucătoate care au câştigat, până în prezent, toate turneele de Grand Slam. Ea s-a impus la Wimbledon în 2004 la doar 17 ani, apoi la US Open (2006), la Australian Open (2008) şi pe zgura pariziană în urmă cu doi ani.

Vedetă în publicitate, femeie de afaceri în fruntea un firme de bomboane (Sugarpova), Şarapova este sportiva cel mai bine plătită de pe planetă, conform Forbes.

Halep, care dispută prima sa finală de Grand Slam, este o nou venită şi reprezintă la 22 de ani viitorul tenisului feminin. Traiectoria sa fulgerătoare i-a consolidat reputaţia.

În decurs de un an, jucătoarea din Constanţa, la malul Mării Negre, a reuşit o mare urcare în clasament, trecând de la locul 57 la locul 4. Indiferent de rezultatul finalei, ea va ocupa locul trei în topul WTA.

Potrivit AFP, Halep, tacticiană fără pereche pe teren, care îşi construieşte punctele uzând adversarele, a câştigat şapte titluri în 13 luni şi doar americanca Serena Williams, regina WTA, a făcut mai multe.

Sfertfinalistă la Australian Open, ea a avansat impresionant la Roland Garros, fără să piardă vreun set, lăsând să-i scape doar 30 de ghemuri (o medie de cinci pe meci).

În schimb, AFP reaminteşte că Şarapova a fost nevoită să lupte mai mult pentru a ajunge în finală şi şi-a folosit pe deplin resursele mentale pentru a le elimina pe Samantha Stosur, Garbine Muguruza şi Eugenie Bouchard. De fiecare dată rusoaica a pierdut primul set şi a ştiut să revină datorită psihicului său de luptătoare. „Când mă văd într-o astfel de situaţie, când nu joc bine sau sunt condusă, pur şi simplu refuz să abandonez, pentru că muncesc mult prea mult pentru a pierde un meci”, a explicat Şarapova, care a reuşit să revină după ce a fost condusă de opt ori în acest sezon.

În faţa lui Halep, pe care a învins-o de trei ori în atâtea meciuri, longilina (1,88 m) şi eleganta Şarapova va putea miza pe experienţă, dar va trebui să-şi îmbunătăţească serviciul, care a trădat-o în semifinale (9 duble greşeli).

Între sportiva rusă, care loveşte puternic, şi românca, muncitoare neobosită, confruntarea se anunţă palpitantă.

Învinsă de Şarapova la Madrid în mai, după ce a câştigat primul set, românca visează la revanşă. „Începusem bine, am fost rapidă şi deschideam bine unghiurile. Însă ea a revenit foarte bine şi a lovit foarte puternic. Va trebui să fiu agresivă, să joc rapid şi să-mi păstrez calmul”, a declarat Halep, care speră să meargă pe urmele managerului său, Virginia Ruzici, singura jucătoare din România care s-a impus la Roland Garros (1978) până în prezent.

„Ea îşi merită locul. Este o jucătoare constantă, ceea ce reprezintă o mare calitate. Însă eu voi da totul şi voi lupta până în ultimul moment”, a afirmat Şarapova.

Cu această opoziţie a stilurilor, AFP speră ca finala feminină de la Roland Garros să se dispute în trei seturi, lucru care nu s-a mai înâmplat din 2001. În acea vreme, americanca Jennifer Capriati s-a impus în faţa belgiencei Kim Clijsters.

Simona Halep, mesaj de susţinere şi din partea gimnastelor din lotul naţional

Gimnastele din lotul naţional al României i-au transmis, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, un mesaj de susţinere jucătoarei Simona Halep înainte de finala turneului de la Roland Garros pe care aceasta o va disputa, sâmbătă, cu Maria Şarapova.

„Campioanele îi ţin pumnii Halep. E vremea ca românii să aibă o nouă câştigătoare la Roland Garros, iar fetele îi transmit încrederea lor. Tare, Simona!”, au scris gimnastele în mesaj.

Componentele lotului naţional au postat şi o fotografie în care apar alături de un banner inscripţionat cu mesajul „Baftă, Simona”. Pe acest banner gimnastele au desenat un steag al României şi un trifoi cu patru foi.

Simona Halep, prima româncă în FINALA ROLAND GARROS după 34 de ani

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.

Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA, după americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.

La fel ca în partida cu Svetlana Kuzneţova, Halep a intrat, joi, bine în meci, cu un break în primul ghem, apoi a repetat performanţa în ghemul 5 şi a încheiat setul cu scorul de 6-2, în 28 minute, profitând şi de cele 13 greşeli neforţate ale adversarei.

În setul doi, Petkovici a reuşit să fructifice prima minge de break pe care a avut-o în meci, la scorul de 2-1 în favoarea ei. Germanca nu a valorificat momentul bun în care s-a aflat, a greşit din nou mult după ce a condus cu scorul de 40-15 în ghemul următor şi Halep a obţinut rebreakul, egalând apoi la 3. Jucătoarea română a continuat însă jocul în dificultate, a greşit şi ea mai mult, pe fondul unei evoluţii din ce în ce mai bune a sportivei germane. Totuşi, niciuna dintre ele nu a mai reuşit vreun break.

În jocul decisiv al setului, Halep s-a desprins la 4-1, dar Petkovici a câştigat două mingi pe serviciul româncei, care obţinut apoi şi ea un mini-break şi a închis setul cu 7-6 (4) şi meciul, după o oră şi jumătate.

IMONA HALEP. Aceasta a fost reacţia tenismenei românce după ce a câştigat semifinala de joi

Halep a ajuns în ultimul act pe zgura pariziană fără să piardă vreun set.

Finalista va primi 1.300 de puncte WTA şi un premiu de 825.000 de euro, iar câştigătoarea turneului 2.000 de puncte şi 1.650.000 de euro.

Doar două românce s-au calificat în finala unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat turneul de la Roland Garros, şi în 1980, când a pierdut finala aceleiaşi competiţii, în faţa americancei Chris Evert, şi Florenţa Mihai, finalistă în 1977 tot la French Open, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia).

Simona Halep în finala Roland Garros. Rezultatele înregistrate până acum

Simona Halep, locul 4 WTA, şi Maria Şarapova, locul 8 WTA, cele două finaliste ale turneului de la Roland Garros din acest an, au disputat câte şase meciuri până în ultimul act, românca fiind singura sportivă care nu a cedat niciun set până acum.

Meciurile pe care le-a jucat Simona Halep până în finala turneului de la Roland Garros sunt următoarele:

Turul 1: 6-0, 6-2 cu Alisa Kleibanova (Rusia), locul 87 WTA.
Turul 2: 6-2, 6-4 cu Heather Watson (Marea Britanie), locul 92 WTA.
Turul 3: 6-3, 6-0 cu Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 55 WTA.
Optimi de finală: 6-4, 6-3 cu Sloane Stephens (SUA), 19 WTA, cap de serie numărul 15.
Sferturi de finală: 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuzneţova (Rusia), locul 28 WTA, cap de serie numărul 27.
Semifinală: 6-2, 7-6 (7/4) cu Andrea Petkovici (Germania), locul 27 WTA, cap de serie numărul 28.

Meciurile jucate de Maria Şarapova până în finala turneului sunt:

Turul 1: 6-1, 6-2, cu Ksenia Pervak (Rusia), locul 156 WTA.
Turul 2: 7-5, 6-2, cu Ţvetana Pironkova (Bulgaria), locul 42 WTA.
Turul 3: 6-0, 6-0, cu Paula Ormaechea (Argentina), locul 75 WTA.
Optimi de finală: 3-6, 6-4, 6-0, cu Samantha Stosur (Australia), locul 18 WTA, cap de serie numărul 19.
Sferturi de finală: 1-6, 7-5, 6-1, cu Garbine Muguruza (Spania), locul 35 WTA.
Semifinală: 4-6, 7-5, 6-2, cu Eugenie Bouchard, locul 16 WTA, cap de serie numărul 18.

Simona Halep, elogiată de presa internaţională

Agenţia France Presse a notat, joi seară, că jucătoarea Simona Halep şi-a confirmat ascensiunea rapidă din clasamentul mondial prin calificarea în finala turneului de la Roland Garros, menţionând că românca este „copleşitoare”.

„Tânăra româncă Simona Halep, numărul 4 mondial, a dominat-o pe germanca Andrea Petkovici în două seturi şi s-a calificat în finală la Roland Garros, prima sa finală de Grand Slam. Copleşitoare până acum, Halep, 22 de ani, nu a pierdut niciun set în şase meciuri. Nu a fost nicio clipă îngrijorată cu adevărat, poate doar în al doilea set al meciului cu Petkovici”, scrie AFP, adăugând că niciun meci al SIMONEI Halep la această ediţie a turneului parizian nu a durat mai mult de o oră şi jumătate.

Agenţia France Presse notează că această primă finală de Grand Slam confirmă ascensiunea rapidă a sportivei române care a urcat într-un an de pe locul 57 WTA pe locul 4 (n.r. – locul 3 de luni). „Creşterea sa exponenţială este însoţită de şapte titluri în 13 luni. Doar numărul unu mondial, Serena Williams, a reuşit mai mult”, menţionează AFP.

Site-ul oficial al turneului de la Roland Garros a lăudat-o, joi, pe Simona Halep, subliniind la secţiunea live blog, în timpul semifinalei cu Andrea Petkovici, că românca „stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva”.

„Românca, numărul 4 mondial, se simte bine pe orice suprafaţă, ceea ce se vede şi din faptul că a câştigat şase titluri pe trei suprafeţe diferite anul trecut, iar zgura nu are niciun secret pentru ea. Simona Halep, care s-a impus aici la junioare în 2008, stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva. Ea stăpâneşte şi arta deplasării şi are o lovitură excelentă. Rezultatul: 4-1 în 15 minute”, a notat rolandgarros.com făcând referire la primul set al meciului câştigat de Simona Halep în faţa lui Petkovici.

La finalul meciului, rolandgarros.com a intitulat articolul despre performanţa româncei astfel: „Halep, este ceva serios”. „A reuşit! Singura jucătoare din Top 5 care a trecut cu bine de o primă săptămână plină de surprize, Simona Halep, s-a calificat pentru prima dată într-o finală de Grand Slam. Prima jumătate de oră de joc al româncei de 22 de ani în faţa germancei cu cinci ani mai mare a fost în linia a ceea ce «fenomenul Halep» a arătat de zece zile. În primul set, Halep a arătat regularitate şi siguranţă, pe scurt încrederea unei jucătoare aproape invincibilă de un an (68 de victorii – 17 înfrângeri de la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros, când era doar locul 64 mondial). La şase ani după succesul său la junioare, Halep este în finala de la Roland Garros, la «cei mari». Sâmbătă, ea o va înfrunta pe Maria Şarapova, într-o revanşă a recentei finale de la Madrid, câştigată de sportiva rusă. Însă cine ştie? Simona Halep ar putea să surprindă din nou…”, menţionează site-ul competiţiei.

Cotidianul L’Equipe a notat, joi, după calificarea Simonei Halep în finala turneului de la Roland Garros, că românca nu este cea mai impresionantă din punct de vedere fizic şi nu are cea mai puternică lovitură, dar a făcut totul corect şi ştie să profite la perfecţiune de greşelile adversarelor.

„Constanţa este răsplătită. Simona Halep nu are cea mai puternică lovitură. Simona Halep nu are cea mai bună mână din circuit. Simona Halep nu este cea mai impresionantă din punct de vedere fizic. Dar Simona Halep a făcut totul corect. În ciuda înălţimii sale, 1,68 metri, ea poate lovi bine. Are picioare foarte dinamice, acoperă terenul perfect. Şi cel mai important, ea profită la perfecţiune de greşelile adversarelor. În setul doi, Petkovici s-a desprins la 4-1. Românca a lăsat furtuna să treacă, jucând în continuare de pe linia de fund. Chiar dacă a avut suişuri şi coborâşuri, ea nu şi-a schimbat strategia: tot timpul a trimis mingea înapoi, a profitat de cea mai mică ocazie, în special cu lovituri de dreapta şi căutând unghiuri. O perfecţiune. Ea a împins meciul în tie-break, unde constanţa sa a fost încă o dată răsplătită, desprinzându-se rapid la 4-1. A gestionat situaţia fără să tremure. SIMONA nu a fost cea mai strălucitoare pe teren, dar succesul este asigurat. Sâmbătă va juca prima sa finală împotriva Mariei Şarapova. O încercare de a o egala pe Virginia Ruzici, managerul său, campioană în 1978”, scrie L’Equipe.

Cotidianul german Bild a notat că Simona Halep a practicat un joc extraordinar în primul set. „Andrea Petkovici este eliminată din semifinalele de la Roland Garros. Românca a jucat un tenis extraordinar, alergând-o pe Petkovici, în special în primul set. Mâinile lui Petkovici au tremurat în primul set al primei sale semifinale de Grand Slam. «Petko» a fost nervoasă şi a făcut greşeli minore. Foarte repede a ajuns la 1-4. După 28 de minute primul set s-a terminat. Frustrată, Petkovici şi-a aruncat racheta din cauza puternice românce care nu i-a dat nicio şansă. În setul doi meciul a devenit interesant, Petkovici a făcut 3-1, dar meciul a ajuns în tie-break şi românca se impune după o oră şi 29 de minute”, a menţionat Bild.

Postul britanic BBC a notat, pe site-ul oficial, că Simona Halep şi-a continuat forma impresionantă din ultima perioadă. „Halep şi-a continuat forma imensă impresionantă, ajungând în prima sa finală majoră fără a ceda vreun set. Tânăra de 22 de ani a câştigat şapte titluri WTA de când a pierdut în primul tur anul trecut la Roland Garros, când se afla pe locul 57”, a scris BBC.

Simona Halep – Maria Sharapova, finala Roland Garros 2014, va fi transmisă LIVE pe Eurosport şi LIVE text pe gândul.

Simona Halep: ”În finală nu am nimic de pierdut”

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi, la finalul partidei cu Andrea Petkovici, din semifinalele turneului de la Roland Garros, că în ultimul act al competiţiei, cu Maria Şarapova, nu are nimic de pierdut, precizând că ştie cum trebuie să abordeze meciul.

„În finală nu am nimic de pierdut. Ştiu că va fi un meci greu, ea este o mare campioană. Am jucat împotriva ei în finala de la Madrid, ştiu cum să joc, că trebuie să dau totul, pentru că este ultimul meci al turneului. Sper să mă pot bucura”, a spus Halep, într-un mini-interviu acordat fostei jucătoare de tenis Barbara Schett, comentator Eurosport.

Simona Halep a afirmat că visul său a fost să joace o finală de Grand Slam la Roland Garros. „A fost visul meu să joc finala de la Paris. Mă simt extraordinar, sunt emoţionată, dar a fost un meci dificil. Am fost un pic blocată. Nu am putut să mă mişc aşa cum doream, dar sunt fericită că am terminat în două seturi”, a completat Halep.

Jucătoarea română a precizat că a avut emoţii şi că i-a fost frică să nu ajungă în setul decisiv cu Petkovici. „În primul set nu am arătat emoţii pe teren. Am încercat să rămân concentrată pentru a termina al doilea set, pentru că nu ştiam ce s-ar putea întâmpla dacă nu câştigam al doilea set. În tie-break am muncit pentru fiecare minge, pentru că ştiam că va fi greu să continui”, a explicat Halep.

Simona Halep se află la a 12-a finală a carierei, prima de Grand Slam. Palmaresul jucătoarei române este de şapte victorii şi patru înfrângeri în ultimul act al turneelor WTA.

Până acum ea s-a impus la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) şi Doha (2014) şi a jucat alte patru finale, la Madrid (2014), Bruxelles (2012), Fes (2010 şi 2011).

Simona Halep a câştigat turneul de juniori de la Roland Garros în 2008.

Simona Halep – Maria Sharapova în finala Roland Garros: 3-0 pentru rusoaică în meciurile directe

Jucătoarele Simona Halep şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, şi anul acesta în finala turneului de la Madrid, în toate meciurile impunându-se sportiva din Rusia.

Prima întâlnire dintre cele două sportive a avut loc în turul doi al turneului de la Indian Wells din 2012, Şarapova câştigând cu scorul de 6-3, 6-4.

În acelaşi an, dar în primul tur de la Beijing, Şarapova s-a impus cu scorul de 7-5, 7-5.

Ultima confruntare dintre cele două sportive a avut loc în primăvara acestui an, când Maria Şarapova a câştigat finala turneului de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, scorul fiind 1-6, 6-2, 6-3.

Maria Şarapova, 27 de ani, fostă numărul 1 mondial, a triumfat în toate cele patru turnee de Grand Slam, ultimul chiar la French Open, în 2012. Anul trecut, ea a fost de asemenea finalistă pe zgura pariziană, fiind învinsă de americanca Serena Williams, cu scorul de 6-4, 6-4.

Sportiva din Rusia a câştigat 31 de trofee în carieră şi peste 29 de milioane de dolari premii.

blank