Sport, Stiri

Simona Halep are mari probleme de sănătate!

Tendonul lui Ahile a doborât-o în timpul meciului

Halep (1)

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 9 WTA, a declarat, marţi, după ce a abandonat meciul cu Alize Cornet din cauza unei accidentări, că şi-a dat seama după disputarea primului set că era periculos să continue întâlnirea, informează Washington Post, care citează agenţia Associated Press.

„Am vrut să încerc deoarece îmi place să lupt pentru şansa mea, dar aici nu am putut. După un set, mi-am dat seama că era periculos să continui”, a declarat Simona Halep după meciul cu Cornet. Potrivit sursei citate, fizioterapeutul WTA i-a recomandat Simonei Halep zece zile de pauză.

Simona Halep, cap de serie numărul 7, a abandonat, marţi, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.

Simona Halep a acuzat probleme la tendonul lui Ahile al piciorului drept. Ea a cerut de două ori time-out medical, o dată la 1-4 şi a doua oară la 1-6. După 39 de minute, românca s-a retras de pe teren.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după ce duminică a câştigat turneul de categorie Premier 5 de la Doha, cel mai important trofeu din cariera ei de până acum. Şi la Doha, Simona Halep s-a plâns de o inflamaţie a tendonului lui Ahile.

Halep (2)

Cele zece zile de odihnă sunt bine venite pentru jucătoare, situată bine in clasamente! Luni, WTA a dat publicităţii clasamentul, în care Simona a urcat pe locul 9, cu 4.435 de puncte.

Primele zece locuri în ierarhia de simplu dată publicităţii, luni, de WTA, sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 12.380 puncte

2. Na Li (China) 6.690

3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.7054. Victoria Azarenka (Belarus) 6.681

5. Maria Şarapova (Rusia) 5.206

6. Petra Kvitova (Cehia) 4.710

7. Jelena Jankovici (Serbia) 4.535

8. Angelique Kerber (Germania) 4.490

9. SIMONA HALEP (România) 4.435

10. Sara Errani (Italia) 4.390.

 

 

blank