Sport

Simona Halep își cere scuze după ce a pierdut primul meci din cadrul Fed Cup

Simona Halep a reacționat după înfrîngerea în fața Karolinei Pliskova, scor 7-6, 4-6, 2-6 și și-a cerut scuze fanilor României pentru că i-a dezamăgit. Totodată, aceasta a spus că speră să câștige mâine în compania cehoaicei Petra Kvitova.simona-halep-china-open-retire-0410

„Nu știu de ce am pierdut setul 2, chiar aveam moralul sus, stăteam bine. La 5-4 în setul 2 m-am enervat puțin cam mult. De obicei nu mi se întîmplă asta
Speram să închei acel ghem (la 4-4) și cred că altul ar fi fost rezultatul. Publicul a fost minunat, a fost alături de mine, dar Cehia a avut o galerie mult mai gălăgioasă, ne-a dominat puțin. Îmi cer scuze că am dezamăgit fanii, am jucat OK, dar se putea mai mult. Fizic azi am fost OK, e normal după o perioadă grea să nu fiu la formă maximă, dar am fost bine. Mă simt bine, mîine vreau să dau totul pentru a cîștiga.

Ghemul de la 4-4 m-a descurajat un pic şi, apoi, m-am gândit prea mult de ce nu am putut să închei. Din cauza aceasta cred că am fost un pic mai jos, din punct de vedere al moralului. În setul trei, m-a dominat. Ea a avut mai multă încredere decât mine în setul trei. A servit foarte bine, nu am reuşit să citesc serviciul ei aproape deloc, a fost solidă şi a meritat să câştige. Eu am avut scăpări, e normal şi trebuie să accept şi să merg înainte.” a spus Simona Halep la conferința de presă de după meci.

blank