Simona Halep a declarat, miercuri, la Miami, într-o conferinţă de presă, că noul ei antrenor este Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill.

„Simona Halep a confirmat că l-a angajat în calitate de antrenor permanent pe Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut”, a scris pe Twitter, jurnalistul Ben Rothenberg, colaborator al New York Times, scrie news.ro.

„Am un antrenor român, cineva cu care am lucrat înainte, chiar şi pe vremea când colaboram cu Darren. Numele lui este Daniel Dobre. Am lucrat şi înainte de Darren, mă cunoaşte destul de bine şi sunt bucuroasă de această decizie. Am încredere în el şi am avut o bună colaborare în trecut. Cel mai important lucru este că mă simt bine cu el. Avem o bună conexiune şi asta face lucrurile mai uşoare. Am avut trei ani plini de sfaturile lui Darren, pe care pot să-i descriu ca fiind cei mai buni. Este dificil să aleg doar unul. Faptul că un antrenor are încredere şi crede în tine, asta este cel mai bun lucru pentru un jucător ca să se simtă liber şi încrezător pe teren. Am nevoie să simt o conexiune, o inspiraţie. Întotdeauna vrei un antrenor cu cea mai bună tehnică, dar după 20 de ani de tenis, nu mai poţi schimba mult din punct de vedere tehnic şi tactic. Pentru mine, cel mai important lucru este această conexiune”, a declarat Halep, la Miami, într-o conferinţă de presă, potrivit site-ului WTA.

Citeste si...  Ce veste CATASTROFALA a primit Giovani Becali in puscarie

Declarația vine după ce presa din Franța a anunțat că Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) poate da lovitura cu un alt antrenor, Sascha Bajin, omul ales cel mai bun antrenor din 2018. Acesta este, în continuare, liber de contract, după despărţirea de Naomi Osaka, şi va fi prezent la Miami

Simona Halep a anunţat după turneul de la Doha, de luna trecută, că nu va continua colaborarea cu antrenorul Thierry Van Cleemput. Românca a lucrat cu tehnicianul belgian doar la competiţia din Qatar.

La finalul anului trecut, ea a încheiat o colaborare de peste patru ani cu australianul Darren Cahill. Halep va evolua, din această săptămână, la turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

Cu două săptămâni în urmă, Ion Ţiriac şi Virginia Ruzici au fost cei care au luat legătura cu Bajin.

Sascha Bajin a condus-o pe Naomi Osaka spre câştigarea a doua titluri de Grand Slam, singurele din carieră, de până acum: US Open 2018 şi Australian Open 2019, dar colaborarea dintre cei doi s-a încheiat după 13 luni. Serena Williams, Victoria Azarenka şi Caroline Wozniacki sunt sportivele în staff-ul cărora a mai fost Sascha Bajin.