Featured, Sport

Simona Halep, despre victoria de la Miami Open: Cred că a fost cel mai greu meci al meu

Simona Halep a declarat că meciul cu Taylor Townsend este cel mai bun făcut până acum, subliniind că a fost foarte încrezătoare în teren, informează wtatennis.com, citat de News.ro.

„Cred că a fost cel mai bun meci al meu de până acum. Sunt mai încrezătoare. Am simţit meciul. Cred că mi-a plăcut cum a jucat împotriva mea. Atmosfera a fost bună, vremea la fel. A fost un meci foarte bun”, a declarat Halep.

Despre adversara din turul trei, Polona Hercog, Halep ştie că serveşte foarte bine: „Va trebui să-mi adaptez poziţia în teren şi apoi vom vedea”.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, impunându-se cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi trei minute, în faţa americancei Taylor Townsend, locul 96 mondial, sportivă care a venit din calificări.

În turul trei, ea va juca în compania slovenei Polona Hercog, locul 93 WTA.

blank