Politic, Stiri

SIE îl CONTRAZICE din nou pe Băsescu. Comisia confirmă presiunile preşedintelui asupra Serviciului şi spune că nu putea să-i dea informaţii

SIE nu putea să-i ofere preşedintelui Traian Băsescu informaţii despre ofiţerii acoperiţi, a concluzionat Comisia SRI, luni, după audierea şefului intermar al Serviciului de Informaţii Externe.

unde-este-dosarul-lui-traian-basescu-si-pe-cine-a-turnat-la-securitate-sambata-de-la-ora-21-la-q-a-278078

În context, Mihăiţă Calimente, şeful comisiei comune de Apărare din Parlament, a declarat, luni, că Traian Băsescu a făcut presiuni asupra SIE să-i furnizeze numele ofiţerilor acoperiţi, solicitând în acest sens nu mai puţin de trei cereri.

„Din analiza pe care am făcut-o, cererea domnului preşedinte în baza actelor normative în vigoare, cu referire la secretul de stat, nu putea obţine din partea SIE un asemenea răspuns şi acest lucru este documentat nu numai de HG dată în 2013, dar mi s-a explicat şi că nu se putea da un alt răspuns. Avem şi o hotărâre 44/1998, care spune care sunt limitele comisiei, până la ce nivel putem obţine informaţii de la serviciu şi acolo există un articol care spune foarte clar că ce înseamnă operaţiuni şi acoperirea personalului din serviciu, la aceste informaţii nu are acces nici comisia.

Cei de la SIE ne-au spus că au avut o corespondenţă cu preşedintele, care a trimis de trei ori această cerere. De fiecare dată serviciul a răspuns că nu este în măsură să ofere un asemenea răspuns şi, în final, i s-a spus să se adreseze comisiei parlamentare de control a SIE”, a declarat, luni, Mihăiţă Calimente.

La momentul solicitărilor făcute de preşedinte, şef al Serviciului era Teodor Meleşcanu, potrivit şefului comisiei comune de Apărare din Parlament.

„La cel moment, Teodor Meleşcanu era încă şef al serviciului. Comisia nu a primit niciun astfel de document şi informaţiile pe care le-am obţinut au fost cele pe care le aveţi şi dvs. Nici acum, după sesizarea Comisiei, nu am primit din partea preşedintelui o cerere pentru lămuriri”, a adăugat Mihăiţă Calimente.

blank