Actualitate

Și gripa ucide în Argeş! 6 morți în două săptămâni.

Începând cu 4 februarie, la Spitalul Judeţean Argeş au murit 6 persoane. Ultima, în dimineața de joi. Managerului Spitalului Județean, dr. Dan Olariu spune că cei șase decedați erau de vârste diferite, de la 36 la 66 de ani, atât bărbaţi cât şi femei, transferaţi la spital din întreg judeţul. Cu toţii sufereau de boli asociate, de la obezitate şi diabet la afecţiuni cardiace şi etilism cronic. Diagnosticul a fost de gripă sezonieră, complicată cu suprainfecţie bacteriană, cauza decesului fiind bronhopneumonia, care a dus la stop cardiac. „Bacteriile incriminate sunt Klebsiella şi factor gram negativ. De precizat că erau deja purtători de bacterii, nu le-au luat după infectarea cu gripă! Doar că, în contextul în care aveau organismele tarate de alte boli şi imunitatea scăzută, acesta nu a mai putut lupta şi cu virusul şi cu infecţia bacteriană, şi aşa s-a ajuns la deces. Toţi au fost internaţi la ATI, ventilaţi mecanic imediat ce a fost cazul să se asigure funcţia respiratorie cu ajutorul aparatelor. Cei mai mulţi erau cazuri medicale grave sau neglijate social. Confirmarea pentru infectarea cu gripa sezonieră a fost făcută de Institutul Cantacuzino din Bucureşti în 5 cazuri. Pentru cel de al şaselea, decesul de azi dimineaţă, probele au fost trimise ieri şi nu au sosit încă!”, a declarat dr. Dan Olariu. Despre bebeluşi, nicio veste!

blank