Actualitate, Stiri

Sfânta Cuvioasa Parascheva, pelerinajul de la Iaşi

Sunt 65 de stâlpi, 5 kilometri şi 16 ore până la moaşte

parascheva_54512900

Pelerinii se văd de la depărtare cum stau adunaţi, ca-ntr-un elastic uman care se-ntinde şi se destramă de-a lungul Bahluiului. Bătrâni, tineri, părinţi care-şi duc copiii în braţe sau în cărucioare. Cu ceasuri de aur la mână şi geci de piele, cu aceleaşi haine pe care le-au purtat şi anul trecut la coadă. Toţi pelerinii spun că au simţit ceva ce numesc cu evlavie şi sfială „chemarea Sfintei“ şi s-au aşezat, cum fac în fiecare an, la coadă, să se poată închina la moaştele din curtea Mitropoliei. Iar Sfânta i-a aşteptat, în baldachinul împodobit cu flori, şi le-a ascultat rugăciunile tuturor.

Sfânta îşi ţine mâinile împreunate, a rugăciune. În afara acestora e acoperită în întregime de racla în care-şi odihneşte veşnicia. Doar astăzi, de ziua privegherii ei, va fi descoperită în întregime, fiind învelită doar cu nişte veşminte albe, subţiri. Cândva, credincioşii îi puteau vedea faţa, dar se spune că aceştia, după o zi de stat la coadă, ajunşi în dreptul raclei începeau să muşte din moaştele acesteia pentru a putea lua o părticică cu ei, acasă. De atunci, Sfânta şi-a ascuns chipul. De atunci, unii pelerini au început să se teamă. Mariana din Leţcani, de exemplu, a citit undeva, pe Internet, că în locul moaştelor ar fi de fapt un ghips mai mare acoperit cu o pătură. Femeia solidă, ale cărei buze roz lucesc la lumina lumânărilor, nu mai ştie ce să creadă, chiar dacă a venit deja de câţiva ani, negreşit, să-şi verse năduful la Sfântă. Acum stă aproape de raclă, iar mâinile se frământă unele pe altele de parcă ar fi adus de-acasă aluatul pentru cozonaci care încă n-a apucat să crească.

E o bucurie care parcă stă să explodeze din piepturile celor care îşi poartă rucsacii în spinare, după ce au ajuns să se închine. Dar această bucurie nu e de lungă durată şi se stinge cu cât te îndepărtezi de mai mult de Mitropolie, pe străzile aglomerate, şi cu cât numărul de pe stâlpi devine din ce în ce mai mare.

La stâlpul 18, doi puştani se ciondănesc prieteneşte într-un spaţiu liber impus de jandarmi, în coloana de pelerini. Faţă de alţi ani, cei care se aşază la coadă la Sfântă nu mai sunt lăsaţi să se îndepărteze de gardurile care-i dirijează pe o singură parte a străzii. De aceea prin rândul aglomerat de oameni sunt foarte mulţi care stau ghemuiţi pe un scaun mic, adus de-acasă, sau moţăind cu capul pe troller-ele pline cu haine şi mâncare. Răzvan, unul dintre cei doi puştani, e în clasa a 9-a şi vine pentru al doilea an la rând la Sfântă. Îi mulţumeşte acesteia pentru vreme, „anul trecut am stat o oră în microbuz să-mi storc hainele“ şi întreabă fiecare jandarm dacă mai are mult până când intră în curtea Mitropoliei. Pentru că gardurile puse de către jandarmi sunt înşelătoare. Îi poartă pe credincioşi când spre dealul pe care e Mitropolia, când îi coboară înapoi spre Bahlui.

 

 

 

 

blank