Actualitate, Stiri

„De la Sergiu Nicolaescu am învăţat cum poţi să îmbătrâneşti frumos”

„De la Sergiu Nicolaescu am învăţat cum poţi să îmbătrâneşti frumos”

blankDispariţia lui Sergiu Nicolaescu nu avea cum să rămână necunoscută, după cât tam-tam s-a fcăut, nici celor care azi sunt în penitenciare, deci, nici lui Adrian Năstase. Iată ce scrie acesta pe blogul său:

„Nu ştiu de ce dispariţia lui Sergiu Nicolaescu mi-a adus aminte de dispariţia lui Adrian Păunescu. Aceleaşi încercări de a găsi pete pe soclul statuilor din partea unor critici în urma cărora nu va rămâne mare lucru. Eu am amintirile mele legate de ce a însemnat el. În primul rând, filmele sale – care mi-au întreţinut curiozitatea pentru istoria naţională. Băieţii mei, într-o vreme, urmăreau toate filmele lui. I-am spus asta şi i-a făcut plăcere. Le-a trimis o casetă cu cele mai importante dintre ele. Scriam pe blog, în aprilie 2010, atunci când împlinea 80 de ani, că deşi poate mai sunt oameni nemulţumiţi de un film sau altul, al său, mi-e imposibil să cred că mai există cineva care să nu fi zâmbit nostalgic la vederea Bucureştiului de altădată, care să nu fi tresărit surprins la rostirea unei replici a comisarului Moldovan sau vreun român care să nu fi învăţat ce înseamnă patriotism de la Mihai Viteazul sau din Nemuritorii.

Apoi, l-am respectat ca om politic. Am mers pe acelaşi drum peste 20 de ani. Uneori l-am apărat împotriva celor care voiau să-l schimbe din postul de senator de Vrancea sau îi cereau demisia din funcţiile de la Senat. Alteori, el m-a apărat. A existat o solidaritate între noi despre care îmi este greu să vorbesc acum. Era tare încăpăţânat şi avea un caracter puternic. Eu l-am admirat întotdeauna, chiar dacă nu l-am înţeles întotdeauna.

Un episod de care îmi aduc aminte acum este vizita pe care am făcut-o împreună, în februarie 2004, la militarii români din Irak. Elicopterul militar cu care călătoream nu avea, practic, uşi. În locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldaţi americani, care urmăreau orice mişcare la sol. Traseul era de fiecare dată schimbat, zburam cam la 50 m altitudine, cu teama că un „insurgent“, dotat cu vreun AG7 putea să tragă, de la sol, în elicopter. În plus îmi amintesc, la întoarcere, noaptea, pentru că elicopterul nu era izolat, a fost un frig îngrozitor. Cu Sergiu Nicolaescu şi cu Ioan Mircea Paşcu ne loveam cu palmele pe spate şi pe picioare ca să nu îngheţăm…

Îl vedeam des la Parlament. Dar îl vedeam, şi ca vecin, pe strada Zambaccian. Locuia peste drum de muzeu, foarte aproape de noi. Uneori îl vedeam dimineaţa, la răsăritul soarelui în balconul apartamentului său, dezbrăcat până la brâu, “sorbind”, cu primele raze ale soarelui, cu mâinile ridicate, energia Universului pe care, apoi, generos, o împrăştia în jurul său.

De la Sergiu Nicolaescu am învăţat cum poţi să îmbătrâneşti frumos. Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l odihnească!”.

Da, Dumnezeu să-l ierte!  

blank