Politic, Stiri

Senatorul Şerban Nicolae, ÎNLOCUIT în Comisia juridică după ce a spus că locul lui Ilie Sârbu nu e în PSD

Senatorul PSD Şerban Nicolae a fost înlocuit, luni, din funcţia de membru al Comisiei juridice cu Mihai Neagu. Propunerea a fost făcută de liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu, şi a fost aprobată de plenul Senatului.

serban_40653400

Decizia de înlocuire a lui Nicolae Şerban a venit după ce senatorul a susţinut că locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu ‘nu e în Partidul Social Democrat’.

„Nu domnul Şerban Nicolae e un lider al partidului care poate să pretindă pretenţii de genul acesta. El apare când apar funcţiile şi dispare când pierdem funcţiile”, reacţiona Ilie Sârbu pe 18 noiembrie.

Senatorul PSD Şerban Nicolae considera, într-o scrisoare deschisă către social-democraţii transilvăneni, publicată pe pagina sa de Facebook, că locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu ‘nu e în Partidul Social Democrat’:

‘Cei care au monopolizat, de ani buni, reprezentarea stângii, a Partidului Social Democrat în Transilvania, au fost definiţi, în opinia publică, cu formula ‘grupul de la Cluj’. Dacă era o formulă de succes, era în regulă. Dar nu e şi n-a fost niciodată. Ce a început cu o ticăloşie – atacarea din interior, încă de la sfârşitul lui 2004, a lui Ion Iliescu – nu putea continua altfel. Acest grup n-a produs nimic bun pentru pentru stânga românească ori pentru partid. (…) Vă scriu pentru a vă cere, public, să vă luaţi în propriile mâini identitatea şi demnitatea. Ştiu cu cine vorbesc şi ştiu ce vă cer. Locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu nu e în Partidul Social Democrat. Ei nu sunt de stânga şi nu pot reprezenta vreodată social-democraţia transilvăneană’.

Senatorul Mihai Neagu face parte din UNPR şi activează în grupul PSD. El a fost ales în 2012 în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava.

blank