Featured, Ultima Ora

Senator liberal, confirmat cu coronavirus. Acesta a băgat Guvernul României în carantină

Un parlamentar român s-ar fi infectat cu noul coronavirus COVID-19 după ce a participat la o reuniune internațională.

Parlamentarul nu ar mai fi intrat în contact cu nicio persoană după întoarcerea în țară.

De asemenea, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a confirmat cazul senatorului Vergil Chițac, care participase la o întâlnire NATO.

„Da, vă confirm informația. Senatorul Chițac a făcut testul pentru coronavirus, așa cum deja știti și rezultatul a ieșit pozitiv. Atât pentru el, cât și pentru soție. Din momentul în care am aflat, am decis să mă autoizolez și eu deoarece ultima data când m-am întâlnit cu domnul senator a fost luni, săptămâna aceasta. Am plecat, ieri, spre Parlament și în momentul când voiam să intru în clădire am primit vestea că domnul Chițac s-a testat pentru coronavirus. Mi-am sunat șeful de la partid și l-am informat despre situația și am plecat spre casă. De atunci, m-am autoizolat și aștep rezultatul testului”, a declarat Bogdan Huțucă pentru ordinea.ro.

Senatorul PNL a fost sursa de infectare a asistentului lui personal, al fiului și al soției.

Inițial, Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, a anunţat că senatorul liberal Vergil Chiţac s-a autoizolat la domiciliu, după ce a aflat că un parlamentar din altă ţară, cu care a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, este suspect de coronavirus.

În prezent, toți se află în izolare la domiciliu și urmează să fie transportați la Spitalul județean Constanța.

La nivel național, au fost confirmate până la momentul transmiterii acestei știri 70 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Știre în curs de actualizare…

 

blank