Medical

Semnele cancerului de colon pe care NU trebuie să le ignori

Simptomele cancerului de colon nu sunt intotdeauna evidente. Este important sa le cunoasteti pentru a le indentifica, pentru a ajuta medicul sa stabileasca diagnosticul bun. Bolnavii cu cancer de colon nu au, de obicei, niciun simptom in stadiile timpurii ale bolii. De obicei, manifestarile se dezvolta in etapele avansate, pe masura ce boala progreseaza.

Acesta este motivul pentru care screeningul cancerului de colon este foarte important, intrucat poate detecta conditia in cauza, chiar si in stadiile primare de evolutie.

Intrucat tratamentul cancerului de colon devine foarte dificil odata ce boala se extinde catre alte zone invecinate, este important sa stim sa identificam simptomele initiale. Identificarea din timp a bolii si interventia terapeutica prompta cresc sansele de insanatosire.

1. Constipatie

Constipatia este un simptom destul de elocvent al cancerului de colon. Un studiu din 2011, publicat in Jurnalul de Preventie a Cancerului din zona Asiei si a Pacificului, subliniaza legatura dintre constipatie si riscul de cancer colorectal. Prezenta unei tumori la capatul colonului poate ingreuna semnificativ eliminarea deseurilor fecale, provocand astfel constipatie.

2. Diaree

Scaunele diareice care persista timp de mai multe saptamani la rand pot fi un simptom precoce al cancerului de colon. Atunci cand o tumora obtureaza partial canalul intestinal, aceasta poate genera in mod alternativ episoade diareice si constipatie, scrie desanatate.com.

3. Scaune cu sange

Cel mai adesea, scaunele cu sange se datoreaza hemoroizilor, care apar atunci cand venele din canalul posterior se fragilizeaza si genereaza sangerari usoare in timpul defecatiei. Culoarea sangelui specifica acestui tip de hemoragie este, de regula, rosie. Totusi, daca observi in scaune urme de sange de un rosu foarte inchis sau negru, atunci poate fi vorba de un cancer rectal, de colon sau al intestinului. Aceste hemoragii se pot datora inclusiv ulcerului gastric.

blank