Life

Semne rele pe eclipsă de lună și lună sângerie! Ce scrie în Biblie

Eclipsa de Lună Albastră din ultimii 150 de ani va avea loc pe 31 ianuarie, fiind un eveniment care s-ar mai putea produce tocmai în 2028. Eclipsa va avea loc în miezul nopții și va fi cel mai bine văzută din Oceanul Pacific, în special Asia Centrală și de Est, Indonezia, Noua Zeelandă și cea mai mare parte a Australiei. Semne rele pe eclipsă de lună și lună sângerie.

În trecut, „luna de sânge” vestea sfârşitul lumii sau schimbări importante în istorie.

În realitate, „luna de sânge” este o eclipsă de lună, fenomen care se explica prin efectul vizual pe care îl creează lumina lunii reflectată prin atmosfera Pamântului.

Chinezii credeau că luna era mâncată de un dragon, obişnuind să tragă salve de tun pentru a pune pe fugă mitologica creatura. Navele militare chinezeşti trăgeau cu toate tunurile din dotare în vremea unei eclipse chiar şi în secolul al XIX-lea!

În Biblie se spune că atunci când luna devine roşie, acesta este un semn că apocalipsa este aproape.

Potrivit unor superstiţii orientale, în timpul unei eclipse de lună nu este bine să tai legume şi nici să coşi.

În tradiţia japoneză şi în unele culturi arctice, se spune că dispariţia lunii de pe bolta cerească are capacitatea de a otrăvi pământul. Pentru a evita orice fel de contaminare, fântânile erau acoperite, iar vasele din bucătărie erau întoarse cu fundul în sus.

În unele părţi ale lumii, se recomandă ca femeile însărcinate să poarte îmbrăcăminte de culoare roşie, astfel încât să reducă influenta dăunătoare a Selenei asupra copilului lor nenăscut. O altă superstiţie sfătuieşte femeile însărcinate să nu îşi atingă burtă în vremea unei eclipse de lună, pentru ca bebeluşii lor să nu aibă semne din naştere. Indienii sunt de părere că dacă o gravidă iese afară într-o astfel de ocazie, ea va naşte un copil cu buza de iepure.

Conform unor străvechi credinţe europene, nu este bine să se facă dragoste atunci când are loc o eclipsă de lună, pentru că nu cumva copilul născut în  urma acestei relaţii să fie posedat de demoni.

blank