Featured, Politic

Semnal și pentru România: Comisia Europeană a declanșat Articolul 7 împotriva Poloniei din cauza atacului la justiție

Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, așa-numita ”opțiune nucleară”, va fi declanșat împotriva unei țări membre. Comisia Europeană începe astfel procedura de sancționare a Poloniei din cauza schimbărilor făcute în justiție de către partidul de guvernământ.

UPDATE 14.20: Comisia Europeană a declanșat Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona împotriva Poloniei. Varșovia are la dispoziție 3 luni să intre în conformitate cu cerințele CE, în caz contrar se va merge mai departe cu procedura de suspendare a votului în Consiliul Europei.

Activarea articolului 7 înseamnă suspendarea dreptului de vot pe care îl deține o țară membră în Consiliul Uniunii Europene. Procesul are trei faze, iar la Bruxelles începe astăzi prima dintre acestea. Potrivit unor surse citate de politico.eu, Bruxelles-ul crede că a epuizat orice alte instrumente și că se va confrunta cu o criză de credibilitate dacă va continua să nu ia măsuri.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vrea să facă o vizită la Varșovia în perioada următoare.

Una dintre cele mai influente publicații din Polonia, Gazeta Wyborcza, scrie că decizia va lovi puternic în reputația Varșoviei, chiar dacă riscul de sancțiuni nu este unul imediat.

De când a preluat puterea, cu aproape doi ani în urmă, partidul conservator Lege și Justiție (PiS) a adus în discuție o serie de propuneri controversate în domeniul justiției. Criticii vorbesc despre un adevărat asalt prin care se încearcă trecerea sistemului judiciar sub tutela Parlamentului. Unul dintre cele mai contestate proiecte prevede schimbarea a aproape tuturor judecătorilor Curții Supreme, dar și a felului în care aceștia sunt numiți. La Bruxelles există puține îndoieli că președintele Andrzej Duda nu va promulga legea adoptată deja în Parlament.

Principalul argument al Puterii este că încearcă astfel să combată corupția și să modernizeze un sistem care încă are elemente din perioada comunistă.

Sute de mii de persoane au protestat în stradă, în ultimele luni, față de acțiunile partidului de guvernământ și ale președintelui.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută ziarului Libertatea, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a comparat situația din România cu cea din Polonia și din alte state europene.

,,Există un asalt asupra justiției și în alte state. În unele state mai puternic, în altele poate nu așa puternic, dar mai rapid. Mai pot fi date exemple. Dacă nu uităm la ce vrea Europa, haideți să plecăm de la acea directivă privind înființarea Parchetului European. De fapt, ce vor statele UE? O structură de parchet care să investigheze fraudele europene. Care este tot o formă de abuz în serviciu și de manifestare a unor infracțiuni în legătură cu fapte de corupție. Cred că spre această dorință trebuie să mergem. Să protejăm banul public și cetățenii de acest tip de infracțiuni. Dar, dimpotrivă, noi ce vedem? Un asalt asupra justiției, asupra independenței procurorilor, dorința de a limita posibilitățile de a efectua investigații”, afirma șefa DNA.

Ce înseamnă Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona

Varianta declanșării Articolului 7 a fost luată în discuție și în cazul Ungariei. În luna mai, majoritatea europarlamentarilor au votat o rezoluție care declanșează Articolul 7 al Tratatului de la Lisabona, care poate duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul European.

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire a valorile UE. Conform 7(1), Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru, prevenind o încălcare efectivă prin anumite recomandări specifice adresate respectivului stat membru.

Articolul 7 poate fi activat de o treime dintre statele membre, de Parlament sau de Comisie. Consiliul trebuie să adopte o decizie cu o majoritate de patru cincimi după ce a primit consimţământul Parlamentului, care trebuie dat cu două treimi din voturile exprimate şi majoritatea absolută a deputaţilor.

Următoarea etapă este articolul 7(2) prin care Comisia sau Consiliul pot stabili o încălcare efectivă, la propunerea a unei treimi din statele membre. Consiliul trebuie să decidă în unanimitate şi Parlamentul trebuie să îşi dea acordul. Articolul 7(3) prevede sancţiuni, cum ar fi suspendarea dreptului de vot.

blank