Featured, Politic

Şeful PPE consideră scârboasă situaţia din România. Vezi la ce se referă

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul a declarat miercuri, 8 mai, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Sibiu că i se pare scandalos ce se întâmplă în România și că PNL și partidele de centru dreapta din țara noastră reprezintă aliați importanți pentru campanie electorală dinaintea europarlamentarelor.

„Împreună apărăm valorile pe care le împărtășim și care ne unesc și când spun aceste lucruri mă gândesc la țara dumneavoastră, și anume, o justiție independentă, statul de drept, democrația, libertatea și solidaritatea. Un vot pentru PNL care permite să întărească rolul României în Europa și PNL este singurul care poartă câștiga alegerile înlăturând PSD de la putere. Pe 26 mai PNL încarnează schimbarea și poate aduce un nou suflu României punând capăt haosului generat de PSD. Vreau să salut curajul și hotărârea românilor care au ieșit în stradă pentru a-și exprima dezacordul față de direcția în care se îndreaptă țara lor. PNL și întregul PPE îi ascultă cu mare atenție. Alături de PNL, PPE trebuie să aducă răspunsuri concrete la neliniștile resimțite de români și de cetățeni europeni”, a spus Daul.

Acesta a îndemnat românii să meargă la vor pe 26 mai.

„Mi se pare scandalos ceea ce se întâmplă în România. (…) Ce naște indignare este faptul că statul de drept, justiția independentă și lupta împotriva corupției nu sunt respectate în România. Este vorba despre o poziție populistă a Guvernului pe care trebuie să îl combatem și putem face acest lucru numai prin acțiune. Tocmai de aceea am cerut candidatului nostru la șefia Comisiei Europene, domnul Weber, să creeze o poziție de comisar care să fie însărcinat cu respectarea statului de drept, a justiției independente și a luptei contra corupției. Aceasta este baza care permite ca cetățenii noștri să fie de acord cu noi și să ne susțină”, a mai spus Daul.

Întrebat ce părere are despre decizia președintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum cu privire la justiție și lupta contra corupției, președintepe PPE și-a exprimat susținerea în convocarea lui.

„Cetățenii români trebuie într-adevăr să dea un răspuns pentru că miza este legată de statul de drept, de justiția independentă și de lupta contra corupției. De aceea, președintele Iohannis a luat această hotărâre de a convoca referendumul, are dreptate și îl susțin cu 200%, iar răspunsul este în mâinile poporului”, a declarat Daul.

Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal a vorbit și el cadrul aceleiași conferințe despre Partidul PE și despre evenimentele importante ce vor avea loc zilele acestea la Sibiu și la care va fi prezent.

„Astăzi și mâine, împreună cu Partidul Popular European, avem organizate mai multe evenimente. Începând cu ora 16:00 președintele Partidul Popular European și secretarul general al Part Pop European vor participa la reuniunea Biroului Național al PNL, împreună cu candidații partidului la Parlamentul European și cu cei mai importanți reprezentanți ai Partidului Național Liberal din administrația locală. La această reuniune vom dezbate Agenda europeană, vom discuta despre alegerile europene și, de asemenea, despre viziunea Partidului Popular European asupra viitorului Europei, pentru o Europă puternică, cât mai apropiată de cetățean, pentru o Europă competitivă, o Europă care să ofere o șansă fiecărui cetățean al Europei”, a spus Orban.
De asemenea, acesta amintește că, în cursul zilei de mâine, va avea loc Summit-ul Partidului Popular European, „…un summit extrem de important, care se va organiza înaintea reuniunii Consiliului European. La Summit-ul PPE care va fi condus de domnul președinte al PPE, dl Joseph vor participa cei mai importanți lideri europeni de state, de guverne, președintele Klaus Iohannis, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, de asemenea, mai mulți premieri ai statelor europene, printre care menționez cancelarul Austriei, premierul Croației, al Bulgariei”, mai spune președintele PNL.
De la eveniment nu vor lipsi nici cei mai importanți lideri ai instituțiilor europene, și anume președintele Comisiei Europene, Jean- Claude Junker, președintele Consiliului European și președintele Parlamentului European.

„În cursul acestei reuniuni importante a PPE se va defini o viziune clară asupra viitorului Europei și va arăta că este pregătit să continue programul de dezvoltare a Europei, de întărire a Europei, programul de apropiere a Europei de cetățenii săi. Și, de asemenea, un program de asigurare a unei Europe unite, care să fie extrem de competitivă pe plan european”, a concluzionat Orban.

blank