Actualitate

Şeful NATO vine în România

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg soseşte joi în România, urmând să se întâlnească cu ministrul Apărării Mircea Duşa şi să viziteze sediul Unităţii pentru Integrarea Forţelor NATO (NFIU) din Bucureşti, conform unui comunicat al MApN.
 
Jens Stoltenberg
 
Stoltenberg s-a întâlnit în luna ianuarie, la Bruxelles, cu preşedintele Klaus Iohannis atunci temele de discuţie referindu-se la finanţarea Armatei, în condiţiile evoluţiilor de securitate din regiune,la baza de la Deveselu şi la prezenţa României în Afganistan.
 
Jens Stoltenberg este un politician norvegian, fost prim-ministru în perioadele 2000-2001, și 2005-2013. La 28 martie 2014 a fost numit Secretar Genaral al NATO, funcție pe care  ocupă de la 1 octombrie 2014.
blank