Featured, International

Șeful Interpol a fost arestat! Ce infracțiune a comis

Președintele Organizației Internaționale a Poliției (Interpol), chinezul Meng Hongwei, și-a anunțat demisia, după ce fusese dat dispărut timp de mai multe zile în Beijing, unde plecase la sfârșitul lunii trecute din Franța, țara în care își are sediul organizația mondială pentru cooperare polițienească.

Oficialităţile chineze au anunţat că el se află în centrul unei anchete pentru corupţie, fiind acuzat de luare de mită. Soţia lui Meng se teme pentru viaţa bărbatului ei.

În urma numeroaselor demersuri diplomatice ale autorităţilor franceze şi ale solicitărilor Interpol, Ministerul Securităţii Publice de la Beijing, organul disciplinar al Partidului Comunist din China, a pus capăt misterului legat de dispariţia lui Meng Hongwei, care se „evaporase” cu peste zece zile în urmă în ţara sa de origine. Printr-un comunicat emis duminică noapte, ministerul chinez s-a rezumat să anunţe că şeful Interpol „a acceptat mită şi este anchetat de încălcarea legii”, fiind cercetat de noul organism anticorupţie al ţării, Comisia Naţională de Supraveghere (CNS), ce se ocupă de cazurile în care sunt implicaţi funcţionarii publici. La scurt timp, Interpol a primit demisia lui Meng. La rândul ei, CNS a rupt tăcerea, ieri, în cazul dispariţiei neaşteptate a şefului Interpol, susţinând printr-o singură propoziţie că Meng „este cercetat, fiind suspectat de încălcarea legii”, scriu AFP şi Reuters. Nu au fost furnizate însă alte detalii despre acuzaţiile care i s-au adus lui Meng, plasat, potrivit Reuters, în arest preventiv. Oficialităţile de la Beijing nu au precizat dacă acuzaţiile datează din perioada în care Meng ocupa funcţia de viceministru al Securităţii Publice din China sau după ce acesta devenise şeful Interpol. CNS a fost înfiinţată recent şi are puteri nelimitate pentru anchetarea funcţionarilor publici şi oficialităţilor centrale şi locale, în cadrul campaniei dure iniţiate de preşedintele Chinei, Xi Jinping, contra corupţiei. Potrivit criticilor conducerii de la Beijing, CNS, ce ar fi pedepsit până acum peste un milion de oficialităţi, are puteri discreţionare şi este un instrument prin care Xi îşi elimină rivalii politici. Meng, primul şef chinez al Interpol, locuia în Franţa cu soţia şi cei doi copii încă din anul 2016, atunci când a fost numit în fruntea Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei cu sediul în Lyon. Pe 25 septembrie, el a părăsit Lyon, cu destinaţia China, unde a dispărut. El i-a trimis soţiei sale un mesaj, în care scria: „Aşteaptă telefonul meu”. Femeia a declarat însă că se teme pentru viaţa bărbatului ei, deoarece mesajul avea un cuţit drept emoticon.

 

Rău pentru China şi Interpol

blank