Actualitate, Featured

Șefa Autorității Electorale Permanente, urmărită penal de DNA pentru trafic de influență

Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, este cercetată de procurorii DNA într-un dosar ce vizează infracțiuni de trafic de influență și spălare a banilor.

Cercetarea este făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Biroul Teritorial Ploieşti și deja au fost efectuat percheziţii la sediul Autorităţii Electorale Permanente din Bucureşti şi la locuinţa Anei Maria Pătru.
Procurorii investighează infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar potrivit unor surse apropiate anchetei, este vizat modul în care au fost cumpărate mai multe softuri folosite la desfăşurarea alegerilor din ultimii ani.

Procurorii DNA Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, la data faptei vicepreședinte al instituției – funcție cu rang de secretar de stat, pentru trei infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de spălare a banilor.

Conform ordonanței întocmite de procurori, ”în perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Ana Maria Pătru, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. București.

În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

Astfel, DNA arată că, în cursul anului 2009, Ana Maria Pătru a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei.

În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al AEP, Ana Maria Pătru a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu AEP. De asemenea, suspecta a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al AEP, suspecta a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.

Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, Pătru Ana Maria a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.”

blank