Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţa, este suspectat de evaziune fiscală şi înşelăciune! Procurorii descind astăzi la domiciliul politicianului, dar şi alte adrese ale altor suspecţi. Oamenii legi au ridicat mai multe documente în ancheta ce vizează o amplă reţea infracţională.

perchez_26353700_74939200

Procurorii Parchetului General efectuează luni nouă percheziții în județul Caraș-Severin, în cadrul unei anchete ce îi vizează pe reprezentanții unor societăți comerciale acuzați că au înregistrat în evidențele contabile operațiuni fictive, cauzându-se un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, citat de AGERPRES, procurorii efectuează cercetări față de reprezentanți ai unor societăți comerciale de pe raza județului Caraș-Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani, existând suspiciuni că în perioada 2009 — 2014 ar fi înregistrat în evidențele contabile operațiuni fictive, cauzându-se un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei.

Acțiunea este efectuată cu sprijinul Direcției de investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și cu suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

Citeste si...  PSD se asteapta ca Liviu Dragnea sa ajunga dupa gratii