Actualitate, Featured

Ședință cu scandal în Parlament

Politicienii discută pe tema conversiei creditelor în valută, la cursul din ziua acordării și s epare că dezbaterile au fost destul de aprinse. Reprezentanţii clienţilor vor aprobarea rapidă a amendamentului, însă de cealaltă parte, BNR şi băncile comerciale se opun.

Parlamentarii din comisia de buget finanţe şi din cea juridică au chemat toate părţile implicate pentru a-şi exprima părerea. Însă BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor bancare au spus nu conversiei creditelor în valută la cursul istoric.

„E clar că România va denunța toate tratatele bilaterale, nu putem avea altă variantă decât să mergem pe ideea în direcția legislației existente în UE”, a declarat Bogdan Preda, de la Consiliul Patronatelor Bancare din România.

Reprezentanţii clienţilor şi ANPC-ul au cerut aleşilor să voteze amendamentul deputatului Daniel Zamfir, autorul legii „dării în plată” care prevede conversia în lei, la cursul de la data acordării, a tuturor creditelor în valută. Mai mult, avocatul Gheorghe Piperea a venit în faţa comisiei cu un document al Parlamentului European care cataloghează creditele în franci elveţieni drept produse înşelătoare.

„Oamenii spun ‘am fost înșelați, nu acceptăm să mai plătim consecințele acestei înșelăciuni de la momentul respectiv și de aceea solicităm o conversie la cursul istoric”, a spus Alin Iacob, reprezentant al clienților.

Reprezentanții Băncii Centrale spun că în cazul în care conversia va fi adoptată, se vor înregistra pierderi de peste 10 miliarde de lei pentru băncile de la noi.

blank