Featured, Politic

Şedinţa Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD V-a fi una cu surprize

Şedinţa Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a fost convocată pentru luni, la ora 12,00. Reuniunea va avea loc la Parlament, la sala grupului parlamentar al PSD.

Vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că la şedinţa CExN de săptămâna viitoare se va discuta în principal subiectul propunerilor pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară şi pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. Neoficial, tema principală ar fi aceea a tranșărilor unor probleme dure în interiorul partidului între președinte și opozanții săi (Firea, Ţuţuianu) și s-ar putea lăsa cu sancțiuni.

Tabăra anti-Dragnea a pregătit însă o strategie dură pentru şedinţa CExN. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, aşa-zişii pucişti sunt pregătiţi să înfrunte eventuale excluderi. Astfel, aceştia i-ar fi transmis lui Dragnea că, dacă vreunul dintre ei va fi exclus, ceilalţi îşi vor da demisia în semn de solidaritate, iar parlamentarii care îi susţin vor lăsa Guvernul fără majoritate în Parlament.

Tabăra anti-Dragnea a rămas unită chiar şi după eşecul „puciului” anterior. Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu, Paul Stănescu, Marian Neacşu, Mihai Tudose, Marcel Ciolacu şi chiar Dumitru Buzatu sunt câţiva dintre liderii PSD care i se opun preşedintelui Liviu Dragnea.

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca la ședința de luni a CExN să se ridice problema sancționării unor lideri, dar el dezaprobă„lichidarea” vocilor critice și a apreciat că Adrian Țuțuianu trebuie acceptat chiar dacă „vorbește în plus”.

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, el însuși de partea celor care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea, a susținut vineri că nu e cazul de nici o sancțiune în partid.

blank