International, Stiri

SECURITATE MAXIMĂ la Summitul NATO din Ţara Galilor

Peste 9.000 de poliţişti britanici urmează să fie mobilizaţi pentru a asigura securitatea luxosului complex hotelier care-i va găzdui pe cei peste 60 de şefi de stat şi de guverne la Summitul NATO, joi şi vineri, în sudul Ţării Galilor, relatează AFP.

download875957_04793100

Forţe de ordine au început să fie mobilizate pe terenul de golf al unui conac de la Newport şi de-a lungul unui grilaj de 13 kilometri lungime care delimitează complexul, înaintea sosirii reprezentanţilor politici, care urmează să poarte discuţii cruciale asupra rolului Rusiei în războiul din Ucraina, potrivit mediafax.ro.

Măsurile de securitate sunt cu atât mai consolidate cu cât Marea Britanie şi-a ridicat săptămâna trecută nivelul de alertă împotriva ameninţării teroriste de la „substanţial” la „grav”, din cauza ameninţării teroriste pe care o reprezintă anumiţi britanici căliţi în lupte alături de jihadişti în Irak şi Siria.

În total, aproximativ 20 de kilometri de grilaje de securitate au fost instalate în jurul principalelor incinte la Newport şi Cardiff, care erau înţesate de partule de poliţie şi survolate cu elicoptere.

blank