Secretarul de stat din Ministerul Justiției, Mariana Moț, le-a spus, marți, deputaților din Comisia Juridică că o „variantă” de acțiune cu privire la OUG 6/2016 este „instituirea unui alt motiv de revizuire la art.453 din Codul de Procedura Penală” privind revizuirea hotărârilor judecătorești, scrie Mediafax.

„Voi prezenta un punct de vedere preliminar. Din punctul de vedere al Ministerului Justiției, noi nu știm care va fi votul legiuitorului și credem că putem discuta de două variante. O variantă în care Comisia Juridică va acorda un vot în sensul unui raport de aprobare a OUG 6 și atunci discuția este una scurtă în sensul în care efectele pe care le-a produs până acum se vor menține și pentru viitor”, a declarat, marți, în comisia Juridică a Camerei Deputaților, Mariana Moț, secretar de stat în Ministerul Justiției, la dezbaterile privind legea de aprobare a OUG 6/2016 privind mandatele de supraveghere.

 

Mariana Moț a spus că a doua variantă, aceea de respingere a OUG 6/2016, „ridică multe probleme” cu privire la efectele aplicării ordonanței.

„Și varianta numărul doi, pe marginea căreia am constatat că se concentrează discuțiile dumneavoastră, aceea a unui posibil vot privind un raport de respingere a OUG nr. 6. În aceasta variantă se ridică mai multe probleme din punct de vedere legal cu privire la efectele pe care acest act normativ le-a produs atat timp cât a fost in vigoare, dar si pentru viitor”, a spus acesta.

Secretarul de stat de la Ministerul Justiției a spus că, în cazul acestei posibilități, trebuie analizată varianta introducerii în Codul de Procedură Penală a unui nou „motiv de revizuire”.

„OUG 6 a avut în vedere și a modificat mai multe acte normative. Teoretic, rațiunea elaborării OUG 6 o vom găsi în expunerea de motive, faptul de a pune în acord cu deciziile CCR dispoziții din Codul de Procedură Penală. Numai că, la o analiză atentă a reglementărilor cuprinse în OUG 6, regăsim texte care nu reflectă considerentele și soluția pronunțată de CCR, apreciem noi, pe de o parte, iar pe de altă parte în acea OUG au fost modificate și alte acte normative care excedează scopul rațiunii pentru care OUG a fost elaborată de către Guvern. Prin urmare, dvs ca și legislativ va trebui să analizați fiecare act normativ modificat prin această OUG și să hotărâți prin votul dvs dacă mențineți vreuna dintre aceste norme juridice sau le abrogați prin efectul respingerii OUG. Va trebui analizat și efectele pe care le poate produce un astfel de act normativ. Toată lumea știe, cum știu și eu, efectele protocoalelor. Va trebui să analizăm care este soluția, aceea a constatării nulității protocolului, sau, cu consecințele de rigoare, eventual crearea unui cadru legislativ privind instituirea unui alt motiv de revizuire la art.453 din Codul de Procedura Penală?”, a conchis Mariana Moț.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, marți, la dezbaterile din Comisia Juridică a Camerei Deputaților pe OUG 6/2016 privind mandatele de supraveghere, că dacă unele probe din dosarele penale sunt nule din cauza obținerii acestora pe protocoale ilegale, atunci o soluție este „revizuirea”.

„Singura soluție pe care o văd și pe care o propun este abrogarea și stabilirea unei căi extraordinare de atac prin care cei care se consideră vătămați în drepturile lor, să se adreseze instanței (…) pentru restabilirea in integru a poziției pe care a avut-o anterior”, a declarat deputatul PSD Alexandru Bălănescu, la dezbaterile din Comisia Juridică pe marginea legii de aprobare a OUG 6/2016.

Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a adăugat că dacă parlamentarii resping OUG 6/2016 fără să se refere și la ce se întâmplă cu efectele pe care le-a produs ordonanța, atunci „nu am făcut nimic”.

El a adăugat că probele obținute în dosare în baza protocoalelor ilegale reprezintă „automat probe nule”.

„Dacă vorbim de nulitate, să oferim persoanelor posibilitea revizuirii”, a adăugat Iordache.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, marți, la dezbaterile din Comisia Juridică cu privire la OUG 6/2016, că partidele de la guvernare vor să „intervină în dosare judecate definitiv” în special în cazul politicienilor.

Citeste si...  Tăriceanu, discuții aprinse cu Statele Unite despre SRI

„Să vii prin lege să invalidezi probele din dosare, este absolut nepotrivit. Poate ar fi bine să fie prezenți la dezbateri și reprezentanți ai CSM, să solicităm un punct de vedere CSAT”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cu privire la posibilitatea ca parlamentarii să stabilească prin lege înlăturarea unor efecte ale aplicării OUG 6/2016.

„Vă contraziceți. Aveți dreptul să votați sau . Deci nu ați înțeles nimic”, i-a replicat liderul comisiei Juridice, Eugen Nicolicea (PSD).

Deputatul USR a menționat că PSD-ALDE vor să redeschidă dosarele unor politicieni.

„Vă rog să respectați Opoziția. Ați fost și veți fi în opoziție. Am înțeles perfect ceea ce faceți, e dorința de a interveni în dosare deja judecate definitiv și a face în așa fel încât să redeschideți aceste cauze. Ați găsit aceste ordonanțe prin sertare și vă folosiți de acest pretext pentru a deschide dosare în special a politicienilor”, a declarat Stelian Ion.

Președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat, marți, în debutul dezbaterilor privind OUG 6 de punere în executare a mandatelor de supraveghere în procese penale, că parlamentarii au dreptul să stabilească „măsuri cu privire la efectele care s-au produs”.

„Când ai o lege de aprobare sau o lege de abrogare, legiuitorul, dacă consideră că este cazul, precizează în corpul legii de aprobare sau respingere, măsurile cu privire la efectele care s-au produs pe timpul cât ordonanța a fost în vigoare. Pe cale de consecință, vom vedea dacă soluția este de abrogare sau aprobare cu amendamente (…) și adăugăm măsurile care trebuie luate cu privire la efectele produse de OUG în timpul în care ea a fost în vigoare”, a declarat, marți, președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea.

El le-a propus membrilor comisiei să inventarieze propunerile.

„Cu privire la aceste efecte vă rog să vă gîndiți și după ce centralizăm aceste efecte vedem dacă există sau este nevoie de niște măsuri, fie de continuare a acestor efecte, fie de stingere. Și trebuie inventariate propuneri de măsuri. Aceasta este procedura pe care trebuie să o aprobăm aici”, a precizat Nicolicea.

Deputații juriști dezbat marți, proiectul de aprobare a OUG 6/2016 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în procesele penale. Respingerea OUG ar putea conduce la revizuirea anumitor probe în dosare, potrivit ministrului Justiției.

Legea a fost adoptată tacit în Senat, Camera Deputaților fiind cameră decizională în acest caz.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat pe 13 septembrie că OUG 6/2016 trebuie dezbătută în Parlament pentru a se decide dacă va fi respinsă sau completată, susținând că „Ministerul Justiției, CSM și Parchetul General ar trebui să stea la o masă pentru a găsi soluția”.

„Există o dezbatere, așteptăm punctul de vedere al Ministerului Justiției, pentru că până la urmă ordonanța 6 nu a venit de undeva din cer, a fost emisă de doamna Prună, când era ministru al Justiției. Dacă cumva și fără îndoială ordonanța 6 trebuie respinsă sau în mare parte respinsă…dar trebuie să punem ceva la articolul II, adică toate persoanele care au fost instrumentate cu încălcarea normelor de drept, se întâmplă ce? Și atunci, discutăm… Soluția este în parlament. Toți cei de bună credință, pornind cu Ministerul Jutsiției, CSM, Parchetul General, să vină, ne așezăm la masă și găsim soluția legislativă. Sunt foarte importante și protocoalele, dar aceste protocoale au adăugat la lege. Dacă au adăugat la lege și câțiva oameni au avut de suferit nu trebnuie să reglementăm? Nu este nicio amnistie mascată”, a afirmat președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor Justiției, Florin Iordache, în Parlament.

Întrebat dacă prin OUG 6/2016 se încearcă tatonarea unei legi pentru amnistie și grațiere, Florin Iordache a răspuns că nu, însă OUG 6/2016 trebuie ”rezolvată” în Parlament.