Featured, Ultima Ora

Sebastian Papaiani a plecat în lumea celor drepți

Sebastian Papaiani a murit la vârsta de 80 de ani pe unul dintre paturile Spitalului Universitar din Capitală. Actorul a decedat marți dimineață la ora 07:00.
În urmă cu cîteva luni, Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă pe secţia de neurologie de la Spitalul Universitar, iar de atunci maestrul s-a luptat să-și revină. După luni petrecute imobilizat în pat, actorul s-a întors din nou la spital, la sfârșitul săptămânii trecute.

Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești. A absolvit, în 1960, Institutul de Teatru și Cinematografie din București.

În 1961 și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

Actor complet, complex și deosebit de talentat, și-a câștigat popularitatea și simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar și prin cele în care a abordat și registre mai grave. Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon (fost Giulești) menționăm: ”Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello, în regia lui Alexa Visarion, ”Domnișoara Nastasia” de Gh. M. Zamfirescu, în regia lui Horea Popescu, ”Livada cu vișini” de Cehov, regia Sorin Militaru, ”Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, regia Sanda Manu și multe altele.

Joacă, totodată, în numeroase filme, rămânând de neegalat în rolurile Plutonier Căpșună din seria ”B.D”, Alecu din ”Astă seară dansăm în familie”, Pompei din ”Toamna bobocilor” și mai ales Ieremia din serialul TV ”Toate pânzele sus”.

Din bogata filmografie a îndrăgitului actor amintim: ”Un surâs în plină vară” (1963, regia Geo Saizescu; premiat la Mamaia, în 1964), ”Diminețile unui băiat cuminte” (1966, regia Andrei Blaier), ”Balul de sâmbătă seara” (1967, regia Geo Saizescu), ”B.D. intră în acțiune” (regia Mircea Drăgan, 1970), ”B.D. la munte și la mare” și ”Brigada Diverse în alertă” ( 1971, regia Mircea Drăgan), ”Ciprian Porumbescu” (regia Gheorghe Vitanidis, 1972), ”Astă seară dansăm în familie” (1972, regia Geo Saizescu), ”Cu mâinile curate” (1972) și ”Ultimul cartuș” (1973), în regia lui Sergiu Nicolaescu, ”Ștefan cel Mare-Vaslui 1475” și ”Frații Jderi” (regia Mircea Drăgan, 1974), ”Păcală” (1974, regia Geo Saizescu), ”Toamna bobocilor” (1975, regia Mircea Moldovan), ”Roșcovanul” (regia Francisc Munteanu, 1976), ”Toate pânzele sus” (1976, serial TV, regia Mircea Mureșan), ”Eu, tu și Ovidiu” (1977, regia Geo Saizescu), ”Iarna bobocilor” (1977, regia Mircea Moldovan), ”Războiul de independență” (1977, serial TV, regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), ”Nea Marin Miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), ”Ultima noapte de dragoste” (1979, regia Sergiu Nicolaescu), ”Șantaj” (1980, regia Geo Saizescu), ”Secretul lui Bahus” (1983, regia Geo Saizescu), ”Ringul” (1983, regia Sergiu Nicolaescu), ”Racolarea” (1985, regia George Cornea), ”Liceenii” (1986, regia Nicolae Corjos), ”Bani de dus, bani de-ntors” (regia Al. Tocilescu, 2005), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006) și multe altele. A jucat și în serialele TV ”Numai iubirea” (rolul Manole Tudose; 2004), ”Lacrimi de iubire” (rolul Nea Tache; 2005), ”Nimeni nu-i perfect” (rolul Domnul Predescu; 2008).

blank