Actualitate

Sebastian Ghiţă își atacă denunţătorii

Sebastian Ghiţă încearcă cu tot dinadinsul să scape de problemele cu justiția și a spus că va aduce probe solide comisiei juridice din parlament astfel încît aceștia să nu încuviinţeze cererea DNA de reţinere şi arestare a sa.

„Pare un dosar voluminos, dar, ţinând cont că e vorba doar despre denunţuri şi că toate seamănă între ele şi că vin de la nişte denunţători cel puţin curioşi pe care am să-i prezint colegilor din Comisia juridică, nu cred că sunt elemente care să-mi ocupe foarte mult timp. Deputaţilor din Comisia juridică o să le prezint, în primul rând, calitatea denunţătorilor şi o să o fac şi publică să ştiţi toţi cum arată astăzi un denunţător în România cu peste 10 dosare penale şi nu ştiu câte arestări şi dacă un astfel de personaj reuşeşte să-şi dărâme anchetatorul, dacă un astfel de personaj, după ce este închis de către un procuror- şef, după ce este arestat şi trimis în judecată reuşeşte cu un denunţ să îl trimită el în închisoare pe procuror, apoi nu ştiu cine cui face dosare aici”, a spus Ghiţă la Comisia juridică.

„Am încredere în judecata colegilor mei şi îi voi ruga să nu încuviinţeze această cerere. Chestiunea cu imunitatea parlamentarilor este falsă. Nu putem discuta despre faptul că un parlamentar nu poate fi cercetat anchetat sau trimis în instanţă şi judecătorii să decidă. Discutăm despre faptul că un parlamentar trimis aici de cetăţenii României să asigure o majoritate poate fi oricând sau nu arestat, iar eu cred că în toate ţările civilizate regula este ca parlamentarii să nu poată fi arestaţi decât după ce un dosar se judecă”, a mai comentat deputatul.

Sebastian Ghiţă a mai spus că de o bună perioadă de timp este o încercare disperată de a i se pune tot felul de lucruri în cârcă.

„Dacă 15 ani, zeci, sute de instituţii au verificat şi au controlat activitatea mea şi după ce s-au pierdut alegerile constat că dintr-o dată am devenit tartorul dracilor. Atunci nu mai ştiu ce să cred”, a mai spus el.

blank