Life, Stiri

Se vrea ca închisoarea Doftana să aducă turiştii la Telega

Se vrea ca închisoarea Doftana să aducă turiştii la Telega

blankDe multă vreme, închisoarea Doftana – cine n-a vizitat pe vremea comuniştilor acest obiectiv? – e lăsată de izbelişte de autorităţile de tot felul. Planuri în legătură cu ea, au fost. Cum venea câte un primar nou sau câte un preşedinte la Consiliul Judeţean Prahova, cum se punea pe plănuit: că să fie hotel Doftana, sau să fie discotecă, ori staţiune turistică, sau, de ce nu, bordel. Un olandez excentric pusese gând să trăiască în interiorul ei cu cătuşele de mâni, ca pe vremea când a fost închis Ceauşescu, adică să „guste” omul pe deplin prizonieratul şi lipsirea de libertate. Dar nu s-a făcut nimic din toate astea. Şi, totuşi, mai marii zilei au ajuns la concluzia că închisoarea, cu poveştile care circulă în juru-i, ar putea atrage vizitatori din toate colţurile lumii. Numai ce ar spune muzeograful că într-o celulă din această închisoare a fost închis tiranul epocii de aur, că ar şi stârni curiozitatea turiştilor. De altfel, se preconizează ca fiecare corp de clădire şi fiecare curte interioară a acestuia să aibă o poveste captivantă pentru cei care vor să asculte. Aşa că, se impune să fie făcută o investiţie serioasă în zidurile puşcăriei pe jumătate ajunsă ruină. Mai ales că, edilii comunei prahovene Telega, pe teritoriul căreia se află Doftana, vor să ofere turiştilor şi alte puncte de atracţie: lacurile sărate şi băile de aici, poveşti despre Carol I, care intenţiona să ridice Castelul Peleş la Telega, dar din supertiţie, pentru că i s-a împiedicat calul, s-a îndepărtat de loc, noţiuni despre unele dintre primele sonde de la noi din ţară. Că încercăm să ne vindem istoria, legendele şi poveştile nu e rău. Că încercăm să scoatem în faţă ceea ce atrage turiştii, e un pas înainte. E greu de spus, însă, de unde vor veni banii pentru refacerea închisorii, dacă se va implica Ministerul Turismului, al Culturii sau al Internelor sau dacă fondurile necesare vor fi catapultate aici de către Consiliul Judeţean Prahova. Cert e că doar comuna Telega, fără implicare a altor foruri, fie ele şi europene, sau, mai ales europene, nu poate realiza un astfel de deziderat.

blank