Actualitate

Se strange latul in jurul lui Basescu: numele lui pomenit in dosarul lui Yassin

Numele lui Traian Basescu apare de cateva ori in dosarul de coruptie al medicului sirian Mohamad Yassin arestat  preventiv pentru 30 de zile in data de 4 aprilie. Mohamad Yassin a devenit cunoscut opiniei publice ca urmare a implicarii sale in eliberarea celor trei jurnalisti romani rapiti acum 10 ani in Irak.
In motivatia DNA legata de arestarea preventiva a „preacinstitului medic Yassin”, asa cum a fost el caracterizat de Basescu, se arata ca Mohamad Yassin, care ar fi cerut două milioane de euro mită, de la Omar Hayssam pentru a-l scăpa din închisoare, ar fi spus, în 2014, că are o relație bună cu Traian Băsescu.
 
Traian BasescuYassin, medicul omului de afaceri, ar fi menționat numele fostului șef de stat, în timpul discuțiilor cu Omar Hayssam, în care încerca să îl convingă pe acesta din urmă să îi dea cele două milioane de euro, întrucât își poate exercita influența asupra unor persoane și îi poate scăpa de condamnare.
Astfel, procurorii DNA susțin că medicul s-ar fi folosit, în discuțiile cu Omar Hayssam, de faptul că avea o presupusă relație bună cu Băsescu, însă nu i-ar fi spus direct că îi va ușura situația juridică, prin intermediul fostului președinte.
 
Mohamad Yassin a respins acuzațiile DNA, susținând că nu s-a folosit de numele fostului președinte, pentru a obține bani de la omul de afaceri.
blank