Aplauze, cântece şi mesaje de la revedere în Parlamentul European, unde s-a scris, miercuri, un nou act important din divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană. Cu un vot covârşitor, eurodeputaţii au ratificat ieşirea regatului din blocul comunitar, cu două zile înainte de momentul efectiv.

Eurodeputatul Guy Verhofstad, raportor pentru Brexit în Parlamentul European: „Ei (europarlamentarii britanici, n.red.) au adus întotdeauna agerime, şarm, inteligenţă…cel puţin unii dintre ei şi, să recunoaştem, uneori şi încăpăţânare. Este trist să vedem plecând o ţară care ne-a eliberat de două ori, care a vărsat de două ori sânge pentru eliberarea Europei. Acest vot nu reprezintă un adio, ci din punctul meu de vedere este doar un la revedere”.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: „Niciun nou parteneriat nu va aduce înapoi beneficiile apartanenenţei la aceeaşi uniune. Cu siguranţă nu ne vom expune companiile competiţiei neloiale. Cu cât va face mai mult Marea Britaniei pentru a păstra standardele noastre privind protecţia socială şi drepturile muncitorilor, cu atât va fi mai bun accesul pe piaţa unică. Ne va fi dor de voi şi puteţi conta pe noi aşa cum şi noi ştim că putem conta pe voi”.

Imediat după vot, care a pecetluit plecarea eurodeputaţilor britanici, numeroşi europarlamentari şi-au dat mâna în hemiciclu şi au intonat cântecul scoţian de rămas bun „Auld Lang Syne” (Nu este decât la revedere), unii fluturând eşarfe în culorile drapelelor britanic şi european. Eurodeputații britanici anti-Brexit nu și-au ascuns părerea de rău, și-au îmbrățișat colegii și au plâns.

 

Atmosfera a fost amestecată, miercuri, în Parlamentul European. A fost o zi foarte lungă, dar cu final previzibil. Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, a fost omul zilei, personajul care a atras atenția: foarte zâmbitor, a făcut selfie-uri, s-a plimbat peste tot, a făcut o demonstrație cu steaguri britanice, a fost dat chiar afară cumva din sala de plen de președintele Parlamentului European, pentru că deja făcea prea multă gălăgie.


Divorțul secolului. Cum e atmosfera la Londra
Așadar, mai sunt mai puțin de două zile până la momentul istoric al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar locuitorii din regat trăiesc sentimente diferite: vineri, unii vor ieşi în stradă şi vor desface şampanii, alţii vor rămâne trişti, acasă, în faţa televizoarelor. În orice caz, la petrecerile politicienilor britanici din seara Brexitului au fost tăiate de pe listă vinurile din Franța și Marea Britanie.

În Londra, cam cu 50 de ore înainte de Brexit, oamenii sunt împărțiți, cam ca în a doua zi după referendum, când au aflat de rezultatul scrutinului. Deși au trecut trei ani și jumătate de la momentul respectiv, mulți dintre britanici încă nu-și dau seama pentru ce au votat, nu știu foarte multe lucruri despre relația viitoare dintre Bruxelles și Londra. Vor fi încă 11 luni, acea perioadă de tranziție, în care această relație ar trebui pusă pe hârtie, astfel încât să putem afla răspunsurile care ne interesează direct și pe noi, românii: cum vom putea călători, cum vom putea să muncim în Regatul Unit, cum vor putea veni tinerii la studii și ce se întâmplă cu cei care sunt deja aici.

Citeste si...
BREAKING NEWS: Sorina Pintea, adusă în fața instanței fără cătușe. Ultima speranță de eliberare

Însă, pe lângă ceea ce Uniunea Europeană negociază cu Marea Britanie în calitate de bloc comunitar, orice țară care dorește să aibă mai departe relații cu Marea Britanie își poate negocia acorduri bilaterale. Premierul Ludovic Orban a avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii britanice de afaceri din România, găzduită de ambasadorul Andrew Noble, iar șeful guvernului a subliniat angajamentul pe termen lung al României în direcţia dezvoltării relaţiilor bilaterale, odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Marea Britanie se află între primele zece surse de investiţii străine în economia românească şi reprezintă a cincea destinaţie la nivel global pentru exporturile României.

Vineri la miezul nopții, cei care au militat pentru Brexit vor sărbători momentul mult așteptat de ei. Sunt așteptați în stradă, în preajmea Parlamentului britanic, la ora locală 23:00. Momentul nu va fi marcat, cum ar fi dorit, de bătăile ceasului Big Ben, care este în reparații, dar va fi afișată o numărătoare inversă pe sediul Guvernului. Înainte de aceasta premierul Boris Johnson se va adresa națiunii în încercarea de a uni un popor dezbinat de acest subiect al Brexitului.

Sentimentul general la Londra este dorința de a vedea încheiată toată această poveste, care trenează deja de trei ani și mai bine. Nu va fi însă un șoc de a doua zi, de la 1 februarie. Oamenii nu-și vor vedea viețile date peste cap. Însă pur și simplu britanicii așteaptă să vadă încheiată odată această etapă.

În dezbaterea care a avut loc miercuri în Parlamentul European, înainte de votul care a ratificat ieșirea Regatului Unit din UE, mulți dintre europarlamentarii britanici care regretă Brexitul au spus că tinerii încep să înțeleagă cât de periculos este populismul și și-au exprimat speranța că acești tineri vor intra în politică și vor cere la un moment dat o revenire a Marii Britanii în uniunea europeană