Featured, International

Se pare ca in Vietnam, razboiul bate la usa

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping ar putea avea o întrevedere în localitatea Da Nang din Vietnam, mai târziu în această lună, a declarat o sursă de informaţie pentru South China Morning Post, informează duminică dpa, potrivit Agerpres.

Cei doi preşedinţi intenţionează să aibă întâlnirea în 27-28 februarie, chiar înainte de termenul la care expiră armistiţiul din disputa comercială dintre ţările lor, în martie, informează presa din Hong Kong.

Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că aşteapă cu nerăbdare întrevederea cu Xi pentru a soluţiona disputa lor comercială. El a susţinut că liderul chinez i-a trimis o scrisoare în care îşi exprimă la rândul său dorinţa de a ajunge la un acord înainte de 1 martie.

Cei doi preşedinţi au convenit la 1 decembrie asupra unui armistiţiu de 90 de zile în războiul lor comercial, în care SUA au impus taxe în valoare de 250 de miliarde de dolari asupra importurilor chineze, iar China a ripostat.

O delegaţie comercială chineză condusă de vicepremierul Liu He s-a deplasat săptămâna aceasta la Washington pentru a continua negocierile. Ambele părţi s-au declarat optimiste după finalizarea discuţiilor.

Donald Trump are de asemenea programată o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong Un mai târziu luna aceasta. Mai multe locaţii sunt luate în considerare pentru desfăşurarea întâlnirii, printre care Da Nang.

blank