Economic, Featured

Se încinge lupta între OMV, ENGIE și PETROM

Federația Patronală Petrol și Gaze, unde cele mai importante companii sunt OMV Petrom și Romgaz, atrage atenția opiniei publice că, în condițiile de piață actuale și fără distorsiuni de natură politico-administrativă, creşterile de preţuri anunţate de unii distribuitori la furnizarea de gaze naturale nu au un fundament economic real.

Se încinge lupta între OMV, ENGIE și PETROM

În acest moment, evoluțiile de pe piața internațională cât și de pe platformele de tranzacționare interne indică un trend descrescător al prețurilor la gaze. Vremea favorabilă și optimismul legat de previziunile de liberalizare a pieței au condus în mod evident la o îmbunătățire a prețurilor pe toate piețele. Acestă atenționare a fost făcută după ce francezii de la Engie au avertizat clienții casnici că, de la 1 iulie, furnizarea în regim reglementat va înceta și în consecință le oferă posibilitatea de a încheia, în condiții de piață liberă, un nou contract de furnizare, pe un an, în care prețul oferit acum va rămâne fix în această perioadă. Un calcul efectuat de E-nergia.ro arată că prețul propus de 0.094 lei pentru un kWh de gaz este cu peste 20% mai mare decât cel la care vinde în prezent Engie către populație la preț reglementat.

Directorul de Relații Externe FPPG, Daniel Apostol declară:”România dispune de rezerve îndestulătoare de gaze naturale acumulate în depozite, precum și de resurse naturale aflate în exploatare, dar și o interconectare din ce în ce mai ridicată cu diverse piețe pentru a asigura un echilibru sănătos între cerere – ofertă. Ținând cont de aceste elemente, nu există un motiv real pentru o inflație semnificativă odată cu liberalizarea pieței. Solicităm autorităților publice stabilitate și predictibilitate legislativă care să înlăture factorii care pot crea distorsiuni în piață”, a declarat Dan Apostol, directorul de relații externe FPPG.

Potrivit datelor furnizate de BRM – membru FPPG – prețul mediu ponderat al gazelor naturale la nivelul lunii ianuarie 2020 tranzacționate pe termen mediu și lung a fost de 78,71 lei/MWh, iar pe platforma SPOT (termen scurt) a fost de 70,81 lei/MWh. În perioada 01.02.2020 – 10.02.2020 pe platforma SPOT s-a inregistrat un preț mediu ponderat de 65,27 lei/MWh.

În replică, Engie susține că nu va scumpi gazele de la 1 iulie. Francezii susțin că preţul din noua ofertă pentru consumatorii casnici este acelaşi cu cel reglementat practicat în prezent, se arată într-un comunicat al companiei. „În urma materialelor apărute în ultima perioadă, privind preţul gazului natural şi una dintre ofertele noastre, ENGIE GAS 4U, Engie România aduce următoarele precizări: această ofertă s-a adresat doar unei părţi din portofoliul de clienţi existenţi ai companiei, care au optat deja pentru serviciul de factură prin e-mail, fiind o ofertă dedicată pentru a anticipa dereglementarea pieţei de gaze naturale la data de 1 iulie 2020”, susţin oficialii companiei de gaze.

Federația Patronală Petrol și Gaze, unde cele mai importante companii sunt OMV Petrom și Romgaz Conform Engie, preţul final din ofertă este acelaşi cu cel reglementat practicat în prezent. Oferta prevede un preţ fix, valabil un an de zile, la acelaşi nivel cu preţul reglementat final practicat în prezent. Precizăm că preţul reglementat actual pentru clienţii Engie România este de 125,17 lei/MWh fără TVA, pentru categoria de clienţi C1 (cu un consum anual mai mic de 280 MWh), preţ care este cu circa 8% mai redus decât în luna februarie 2019. În plus, oferta Engie România, lansată la începutul anului 2020, prevede o reducere de 5% pentru primele 3 luni (pe perioada sezonului rece) dacă este accesată până la data de 29 februarie 2020. Oferta include şi o componentă de abonament zilnic de 0,28 lei pentru a acoperi costurile operaţionale de furnizare”, se mai arată în comunicat.

blank